Treacă de la noi!

Nu știm, sau nu ne pricepem, să prețuim și să punem în valoare ceea ce avem! În vreme ce alții nu scapă nici un prilej să se împăuneze cu merite fie și inventate, românii cedează priorități nici măcar prin non-combat: pur și simplu le ignoră. Discutam în una din serile trecute, la „Salonul Junimii”, cu doi reputați profesori ai Academiei de Arte ieșene „George Enescu”, unul specializat în muzică, celălalt, în teatru. Le-am pus întrebarea care mă preocupă nu de ieri, de azi, fiind vorba despre stabilirea exactă a datelor în virtutea cărora vârsta instituțiilor culturale ieșene poate fi precizată potrivit uzanțelor europene, nu după ureche, fiindcă „așa am apucat”. Am întrebat, deci, când s-a înființat Conservatorul din Iași? Amândoi profesorii au oferit informația oficială, 1860, numai că, imediat, s-au simțit obligați să completeze: „dar exista de la 1837”.
Cum adică? Nimeni și nimic în lumea asta nu se naște de două ori! La urma urmei, 23 de ani nu par a însemna prea mare lucru în calendarul cultural al umanității, iar tentativa de a înscrie Conservatorul între ctitoririle lui Cuza pare menită să aducă spor de prestigiu prin onoranta subordonare universitară sugerată. Pe de altă parte, istoria este istorie, ceea ce-i atestat documentar fără putință de tăgadă se cuvine obligatoriu respectat, iar orgolioasele clasamente culturale, fie oficiale, fie neoficiale, menționează în primul rând vechimea instituției. Ne place, nu ne place, primul „Conservator filarmonic-dramatic” a luat ființă în 1837, cu mult înaintea Universității. Evenimentul este pe larg consemnat în gazetele vremii și-n cărțile de istorie a fostei capitale.
Printre directorii Conservatorului s-a numărat și Alecsandri. Cursanții au prezentat primele producții încă din 1838, dificila operă „Norma” de Bellini fiind pusă în scenă la numai șapte ani după premiera de la „Scala” din Milano! Studenții de la Teatru au oferit reprezentații cu piesele „Lapeyrouse” și „Văduva vicleană”, apoi „Petru Rareș Vodă” și „Contrabanda”. Clădirea în care a funcționat Conservatorul există (adevărat, a fost retrocedată și e-n ruină, adăpost pentru oamenii străzii), are placa memorială încă pe zid (cu menționarea anului 1837), iar faptul că nu a funcționat câțiva ani n-are nici o relevanță, fiindcă de născut, oricum, în 1837 s-a născut. Sorbona a avut o întrerupere de activitate de mai bine de un secol, între 1793 și 1896, și nimeni nu-i contestă nașterea la 1257!
Pe de altă parte, și Universitatea s-a născut mult mai devreme decât, cu timiditate, considerăm acum. Să privim datele oferite de monografiile altor instituții de învățământ superior: oficial se afirmă că Universitatea din Cluj-Napoca a luat ființă în 1581, Universitatea din Budapesta, în 1635, iar Universitatea din Iași… abia la 1860. Nu pare cel puțin ciudată întârziere de aproape 300 de ani ce desparte nașterea învățământului superior din Iași față de cel clujean? Ei bine, e-o întârziere… inexistentă, ce provine din maniere diferite de a citi și interpreta propria istorie. Dimpotrivă chiar: Iașiul devansează Clujul cu vreo 18 ani! Nu spun că ieșenii ar trebui să procedeze numaidecât precum clujenii, legând înființarea Universității de funcționarea unui Colegiu iezuit în sec. XVI, dar, dac-ar fi s-o facă, ar afla un Colegiu similar, tot cu profesori iezuiți, ctitorit de Despot Vodă Eraclid la Cotnari mai devreme, încă din 1563. Este, într-adevăr, o practică europeană să se ia ca dată de naștere a universităților întâia atestare a unui colegiu căruia i se atribuie statutul de înaintaș. S-ar putea obiecta că respectivul colegiu moldav a funcționat la Cotnari și nu la Iași. Dar Universitatea „Eőtvős Loránd” din Budapesta se consideră înființată nu în alt oraș, ci chiar în altă țară (1635, la Trnava, în Slovacia). După așezământul de la Cotnari au mai funcționat, în Moldova, Colegiul de la Trei Ierarhi (1640), apoi Academia Domnească, ale cărei baze au fost puse în 1707, ca să nu mai vorbim despre Academia Mihăileană.
Ei bine, dacă Universitatea ieșeană refuză să-și coboare originile până la 1563 printr-o procedură practicată și recunoscută în plan european, culmea, în pofida tuturor evidențelor, nu-și revendică nașterea nici la 1834, anul înființării Academiei Mihăilene. După cum scriu gazetele ieșene din 1860, la acea dată „Universitatea s-a mutat în noul sediu”, cu – atenție! – aceiași studenți și aceiași profesori de la Academia Mihăileană. Cuza a reorganizat învățământul românesc, e prea mult spus că a înființat Universitatea, doar a legitimat-o printr-un Decret Domnesc. Cine mai știe că, între 1933 și 1942, Universitatea ieșeană s-a numit, firesc, „Mihăileană”? Din comoditate, din timiditate, poate chiar din ignoranță și, evident, din inerție, continuăm să celebrăm aniversări la date care nici nu-s reale și… nici că ne-ar avantaja cât de cât!