Implantarea unui singur embrion rezultat în urma fecundării in vitro este cea mai ieftină și eficientă metodă de a obține o sarcină, potrivit unei studiu realizat de cercetătorii finlandezi, informează Reuters.
Rezultatele cercetării contrazic teoria potrivit căreia implantarea unui singur embrion în cazul fecundărilor in vitro ar reduce șansele femeilor de a duce la termen sarcina.
„Într-un moment în care există dezbateri aprinse în multe țări despre cum să se reducă riscurile sarcinilor multiple și cum să se ofere costuri accesibile pentru tratamentele pentru fertilitate, cei care reglementează politicile în acest domeniu ar trebui să ia în considerare rezultatele acestui studiu”, a spus Hannu Martikainen, de la Universitatea Oulu din Finlanda, coordonator al acestui studiu.
„Aceste date recente încurajează clinicile să evalueze politicile de transfer al embrionului și să adopte procedeul de implantare a unui singur embrion ca practică curentă pentru femeile cu vârsta sub 40 de ani”, a completat cercetătorul.
Sarcinile multiple constituie cel mai mare risc pentru femei în timpul tratamentelor împotriva infertilității, crescând semnificativ riscul de avort spontan, de naștere prematură și de probleme de sănătate pe termen lung pentru copil.
Mai mult de 3,5 milioane de copii au fost născuți în lume folosind tehnologia de reproducere asistată, începând de pe 25 iulie 1978, data la care medicii britanici au asistat la nașterea primului copil rezultat în urma unei fecundări in vitro, o fetiță numită Louise Brown.
Dezbaterea cu privire la implantarea mai multor embrioni pentru o singură sarcină s-a intensificat anul acesta, după ce o femeie din California a născut octupleți, în urma unui tratament împotriva infertilității.
Echipa de specialiști finlandezi a comparat rezultatele tratamentelor pentru fertilitate urmate de 1.510 femei, în perioada 1995 – 1999, când transferul a doi embrioni era o practică curentă, cu cele din perioada 2000 – 2004, când era comună practica implantării unui singur embrion.
Concluzia cercetării a fost că femeile cărora le-a fost implantat un singur embrion au mai multe șanse de a duce sarcina la termen, rata de succes fiind de 42%, comparativ cu 37% la cele cărora li s-au transferat mai mulți embrioni pentru o singură sarcină.