Cercetătorii japonezi au reușit să vindece cobai bolnavi de ciroză hepatică cu ajutorul unui produs genetic ce deschide noi perspective de tratament împotriva acestei maladii considerată până de curând incurabilă, informează AFP.
Echipa de cercetători de la Universitatea medicală din Sapporo (nordul Japoniei) a utilizat un produs genetic ce blochează producția de colagen. Secreția excesivă de colagen provoacă fibroza (dezvoltarea patologică exagerată a țesuturilor conjunctive, n.r.) celulelor hepatice.
Potrivit studiului, publicat în ediția online a revistei americane Nature Biotechnology, 60 de cobai suferind de ciroză au murit după 40 de zile de boală, în timp ce alți 12 au supraviețuit datorită tratamentului injectabil, administrat săptămânal. În același timp, ficatul lor și-a recâștigat aspectul aproape normal după numai cinci săptămâni de tratament.
Directorul de cercetări, profesorul Yoshiro Niitsu, citat de agenția de presă Jiji, a anunțat că dorește „să continue testele clinice cu ajutorul unor companii private și să lanseze medicamentul în cinci ani”.
Norio Hayashi, director general al Societății japoneze de hepatologie, a declarat pentru agenția Kyodo că experimentele efectuate de echipa de la Sapporo „ar putea deschide calea pentru un tratament revoluționar împotriva cirozei hepatice”.
Acesta a subliniat, însă, că „mai sunt necesare studii suplimentare înainte de a permite administrarea medicamentului pacienților umani”.