Aș putea ușor să mă îmbogățesc. Mi-aș deschide un cabinet de luptă împotriva bătrâneții, unde aș aplica pacienților anumite lecturi pe creier, la fel cum se aplică măștile cosmetice pe față și pe corp. Una din măștile cosmetice aplicabile pe scoarța cerebrală este „Huckleberry Finn”, de Mark Twain; alta e „Micul Prinț”, de Saint-Éxupery; iar o a treia ar fi „Alice în Țara Minunilor”, semnată de Lewis Carroll, pseudonimul lui Charles Dodgson, profesor de matematică la Oxford. Încă de la primele pagini ale tratamentului meu minune, cititorul va remarca în oglindă cum firele de păr alb se altoiesc cu negru iar ridurile feței se umplu din nou cu substanță, ca și cum n-ar fi existat vreodată.
Am luat-o deunăzi la recitit pe Alice, prilej de a mă reîntâlni, printre alte personaje, cu zâmbăreața pisică de Cheshire, cea care recunoaște cu simplitate că, în Țara Minunilor, „toți suntem nebuni.” Pisica nu are deloc stare, motiv pentru care tot apare și dispare; dar, ca să n-o sperie pe Alice, acceptă să se facă nevăzută eșalonat, „începând cu vârful cozii și sfârșind cu surâsul, care plutește puțin în aer, după ce restul pisicii e dispărut.” Îți trebuie ceva vechime pe viza pentru Țara Minunilor pentru a nu vedea în pieirea eșalonată a mâței mai mult decât un simplu fapt divers.
Deși Țara Minunilor arată toate semnele unei republici, la o bucată de vreme ea ni se dezvăluie ca fiind o monarhie absolută, dar absolută în mod plăcut. Alice asistă la o partidă regală de crochet, unde le cunoaște personal pe Majestățile Lor, cărora se pare că neastâmpărul sportiv le aleargă prin sângele albastru. Meciul este captivant, rolul bilelor de joc fiind interpretat de câțiva arici timizi; pe post de crose fiind întrebuințate niște păsări flamingo năsoase, pe care jucătorii le țin de craci, lovind bilele cu pliscul lor. Partida are suspans, mai ales că aricii cu rol de mingi își menajează pielea țepoasă și-o șterg de regulă, înainte de-a le fi altoită spinarea cu păsările crose. În fine, fiecare sportiv joacă în legea lui, singurul competitor nemulțumit de pe teren fiind Regina, care pare să aibă un tic verbal, cerând la tot pasul să fie tăiate capetele celor ce încalcă regulamentul de joc. Chiar și pisicii de Cheshire cere să i se aplice această pedeapsă, dar cum acestei vietăți șotioase i se vede doar capul, călăul șade încurcat, căci cum poți decapita pe cineva căruia nu i se vede deloc trupul? Exagerat de aspră este Regina cu supușii săi, deși ar putea fi mai temperată, având în vedere că atât ea, cât și curtea ei, nu formează altceva decât un pachet de cărți de joc.
Aș fi vrut să nu mai plec din Țara Minunilor. Din păcate, pe când mă găseam în toiul plimbărilor mele fără țintă prin Țara Minunilor, poștașul mi-a sunat brutal la ușă. Mi-a întins un plic cu gulerul scrobit și mi-a cerut să semnez de primire. Am deschis plicul: Finanțele Publice mă somau să mă prezint urgent pentru a desluși o inadvertență din fișa mea fiscală, altfel urma să suport consecințele legale. Am oftat. Vraja cărții dusă era. Viza mea de călătorie în Țara Minunilor expirase.
