Serviciul Public Salvamont Suceava anunță că vremea în munții din județ este frumoasă, dar nu sunt excluse variațiile de temperatură și ploile la final de săptămână.
Salvamontiștii recomandă turiștilor să se informeze corect asupra traseului, să îl abordeze matinal, să anunțe salvamontiștilor deplasarea grupurilor sau începătorilor și să nu consume alcool în timpul deplasării pe munte.
Potrivit precizărilor făcute de șeful serviciului, Voicu Raia, accesul auto pe Rarău este posibil integral prin Pojorâta și Chiril, iar pe ruta Izvorul Alb-Rarău se poate urca numai cu autovehicule cu tracțiune integrală. În Giumalău se poate urca pe primii patru km ai drumului Rusca-Giumalău cu mijloace auto. În zona Rarău-Giumalău, salvamontiștii au declarat închise traseele “marcaj triunghi galben – Valea Seacă – Poiana Sihăstriei”, “marcaj banda galbenă – Rusca – cab. Giumalău – Valea Putnei” și ”marcaj banda albastră – Vatra Dornei – Obcina Mică”.
Totodată, salvamontiștii avertizează că, din cauza zăpezii și a unor obstacole, sunt nerecomandate în Călimani traseele “marcaj cerc roșu, între Neagra Șarului și Călimaniul Cerbului”, “marcaj bandă roșie, între Călimaniul Cerbului și Păltiniș”, “marcaj cerc albastru, între Gura Haitii și Călimaniul Cerbului” și au precizat că între Monumentul de Gruiu și Piciorul Bistriciorului mai există porțiuni cu zăpadă.
Șeful salvamontiștilor a declarat: “Pentru «Gura Haitii – 12 Apostoli» recomandăm traseul tematic, care are punctul de plecare la un km amonte de vechiul traseu, unde este și punctul de plecare al traseului marcat cu cruce albastră, «Gura Haitii – Pietrele Roșii». Porțiunea finală a traseului tematic coincide cu cea a vechiului traseu, marcat cu punct albastru. Recomandăm acest traseu tematic, întrucât la intrarea pe vechiului traseu se află o carieră în funcțiune, periclitând siguranța turiștilor, iar marcajele sunt puține și deteriorate până la intrarea în pădure.Marcajul cu punctul albastru de la 12 Apostoli spre Poiana Negrii a fost modificat, vechiul traseu fiind închis, iar noul marcaj se duce în paralel cu marcajul cerc roșu, până la schitul 12 Apostoli, după care coboară spre Poiana Negri, pe drumul de acces spre schit.Drumul de acces la schitul 12 Apostoli, dinspre Poiana Negrii, este deschis”.
Serviciul sucevean a mai anunțat și pentru doritorii de deplasare în masivul Suhard că acolo pot avea dificultăți pe o distanță de doi km între vf. Omu și Fărăoane.
În ce privește traseele de escaladă din zona Rarău-Pietrele Doamnei, șeful salvamontiștilor a comunicat că acestea pot fi abordate la acest sfârșit de săptămână, dacă vremea nu suferă brusc modificări periculoase.
Informații despre trasee pot fi obținute la telefoanele0745/313052 și 0salvamont, dar și prin accesarea de pe telefonul mobil a versiunii speciale a site-ului Dispeceratului Național Salvamont, m.0salvamont.org.