Etapa finală

„Trasee eminesciene”, la Putna

Trasee eminesciene la Putna
Trasee eminesciene la Putna

Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina” – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Județului Suceava, Departamentul Învățământ și Știință al Administrației Regionale de Stat din Regiunea Cernăuți (Ucraina), Primăria Putna, Mănăstirea Putna, Direcția Generală de Educație, Tineret și Sport a Consiliului Municipal Chișinău (Republica Moldova), organizează, în zilele de 13 și 14 august a.c., etapa finală a fazei a II-a a Concursului de recitare a liricii eminesciene „La Putna”, concurs circumscris manifestării culturale cu genericul „Trasee eminesciene”.
Sâmbătă, 13 august, vor fi efectuate vizite la Muzeul Bucovinei, Cetatea de Scaun Suceava și mănăstirile Voroneț, Sucevița și Putna, iar duminică, 14 august, la ora 12.00, la Mănăstirea Putna, vor avea loc festivitatea de premiere (în cadrul căreia se vor acorda diplome și premii pentru elevi, precum și diplome de excelență pentru profesori) și recitalul laureaților.

Recomandări

Spectacolul “Mihai Eminescu – de la muzica poeziei la poezia muzicii”, la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu”

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu

Marele Premiu „Mihai Eminescu” pentru exegeză eminesciană va fi acordat scriitorului Iosif Cheie-Pantea, de la Timișoara