Începând din anul 2008, tranzacțiile imobiliare între firme vor fi supuse plății TVA, potrivit noilor modificări aduse Codului Fiscal.
Șeful Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, Petrică Ropotă, a explicat că de la 1 ianuarie 2008, pentru livrările de clădiri, părți ale unor clădiri și terenuri, efectuate de persoane juridice către alte firme înregistrate ca plătitori de TVA, se va plăti TVA.
Asta în condițiile în care, până la sfârșitul anului 2007, firmele care efectuau astfel de operațiuni aplicau măsura taxării inverse.
TVA se aplică doar pentru sumele plătite în 2008
Ropotă a precizat că în cazul livrărilor de clădiri și terenuri de orice fel pentru care au fost încasate avansuri în cursul anului 2007, pentru care s-a aplicat taxarea inversă, dar formalitățile legale pentru transferul drepturilor de proprietate de la vânzător la cumpărător sunt finalizate în cursul anului 2008, TVA se va aplica doar pe diferența de valoare rămasă neachitată.
Ca exemplu, în situația în care o firmă a plătit până la data de 30 decembrie 2007 o sumă de 8 milioane de lei, din valoarea totală de 10 milioane de lei a unei clădiri, iar transferul de proprietate se efectuează în cursul anului 2008, cu emiterea facturii pe întreaga sumă, se procedează după cum urmează: se stornează factura parțială achitată în anul 2007, în sumă de 8 milioane de lei (cu semnul minus fără TVA, taxare inversă), iar pentru diferența de 2 milioane de lei se calculează TVA de 19%. În situația în care furnizorul emite factura în anul 2007 pentru întreaga valoare de 10 milioane de lei în regim de taxare inversă, indiferent dacă este sau nu plătită de beneficiar, în anul 2008 nu se aplică TVA pentru livrarea clădirii.
Lucrările de construcții montaj nu mai beneficiază de taxare inversă
Potrivit noilor modificări ale Codului Fiscal, începând cu 1 ianuarie 2008, lucrările de construcții montaj nu mai beneficiază de taxare inversă. Astfel, de la această dată, firmele vor plăti TVA la contravaloarea acestor lucrări, pentru care în anul 2007 se aplică taxarea inversă.
Șeful DGFP Suceava a spus că în cazul lucrărilor de construcții montaj contractate în anul 2007, pentru care au fost încasate avansuri și au fost emise facturi pentru valoarea totală sau parțială, în regim de taxare inversă până la data de 31 decembrie, se datorează TVA numai pentru diferența de valoare a lucrărilor rămase neachitate.





