Tranzacțiile bancare de peste 15.000 euro ar trebui raportate imediat



Președintele Băsescu a declarat, ieri, că autoritățile ar trebui să revină la regula raportării în 24 de ore la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a tranzacțiilor bancare cu sume mai mari de 15.000 de euro, termenul de zece zile prevăzut în prezent fiind „prea relaxat”.
Șeful statului a arătat, la o dezbatere organizată de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, că ultima modificare a legislației românești a relaxat, aparent, modul de raportare a sumelor depuse în bănci, în sensul că orice cetățean român care depune suma limită din lege, devine automat obiect al transmiterii de informații de la bancă la Oficiu, iar până când Oficiul nu constată că a fost corectă tranzacția, suma se raportează.
„Din acest punct de vedere, aș menționa că, dacă în legislația inițială suma limită care trebuia raportată de bănci era 10.000 de dolari, astăzi, ea a fost ridicată prin noua legislație la 15.000 de euro, și timpul de raportare de la 24 de ore, la 10 zile”, a spus Traian Băsescu.
El a menționat că, „având în vedere mijloacele tehnice de care dispun băncile și sistemul globalizat, este clar că 10 zile este un timp prea relaxat”.