Confirmare

Tranzacția privind vânzarea clubului Rapid, încheiată



Tranzacția prin care Fathi Taher preia clubul Rapid este încheiată, cele două părți convenind asupra condițiilor a căror aplicare presupune un proces de durată determinat de reglementările legale, informează casa de avocatură Boștină și Asociații, care l-a reprezentat pe omul de afaceri iordanian.
„Tranzacția care are ca obiect preluarea de către Fathi Taher a pachetului majoritar de acțiuni la clubul Rapid este încheiată, cele două părți căzând de acord asupra termenilor. Cele două părți au căzut de acord asupa termenilor și condițiilor tranzacției, semnând toate documentele relevante. Pe de altă parte, ca în orice afacere de anvergură, stricta negociere a termenilor este urmată de punerea în aplicare a termenilor și clauzelor contractuale, proces a cărui durată este determinată de reglementarile legale în vigoare”, informează casa de avocatură.
Reprezentanții casei de avocatură au ținut să infirme astfel speculațiile apărute în mass-media, potrivit cărora tranzacția dintre oamenii de afaceri Fati Taher și George Copos privind vânzarea pachetului majoritar de acțiuni al clubului Rapidul nu ar fi avut loc.
George Copos a anunțat oficial, pe 25 martie, vânzarea a aproape 58 la sută dintre acțiunile grupării FC Rapid către omul de afaceri iordanian Fathi Taher.



Recomandări