Infrastructură

Transrarăul – Drumul Comorilor, între Chiril și Pojorâta, a fost inaugurat sâmbătă



Cătălin Nechifor a inaugurat sâmbătă Transrarăul – Drumul Comorilor
Cătălin Nechifor a inaugurat sâmbătă Transrarăul – Drumul Comorilor

Unul dintre cele mai importante drumuri turistice din județul Suceava, care face legătura dintre Valea Bistriței, de la Chiril, și Valea Moldovei, la Pojorâta, a fost deschis în mod oficial sâmbătă, în prezența președintelui Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, și a prefectului Florin Sinescu. Cătălin Nechifor a ținut să precizeze că noua rețea rutieră de pe Masivul Rarău, care va fi denumită Transrarău – Drumul Comorilor, a fost deschisă circulației rutiere după finalizarea lucrărilor de modernizare a unei porțiuni de 10 kilometri din drumul care face legătura dintre Chiril și Rarău, spre cabana de pe acest masiv.
Nechifor a declarat că această porțiune de drum nu a mai fost modernizată niciodată după Revoluția din 1989. „Drumul a fost aproape impracticabil, și doar cu mașini de teren speciale puteai să urci din Chiril și până pe Rarău. Dar după o investiție importantă pentru noi, Consiliul Județean Suceava, iată că acest drum, un drum special de munte, cu un regim de circulație aparte, poate fi dat în funcțiune. Este un drum pe care noi vrem să îl denumim generic Transrarău – Drumul Comorilor, fiind legat de zona de munte, Pietrele Doamnei, de comorile care sunt și în plan natural, având în vedere că aici sunt foarte multe resurse naturale, dar și de oamenii din aceste locuri”, a spus Nechifor.
El a subliniat că noul drum care face legătura dintre Valea Bistriței și Valea Moldovei va deschide calea către civilizație și dezvoltare. Șeful administrației județene a remarcat efortul făcut de compania Calcarul SA Pojorâta pentru a finaliza construcția drumului dintre Chiril și Rarău în doar câteva luni, dar și implicarea specialiștilor de la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri. „E o lucrare executată sub presiunea timpului, pentru că ne-am dorit ca această investiție să fie terminată. Și cred că am putut demonstra că atunci când există un proiect important, când există comunicare și colaborare putem să respectăm și termene, și calitate, și lucrul acesta vreau să-l apreciez într-un mod deosebit”, a spus Cătălin Nechifor.
Condiții speciale de circulație pe drumul Chiril – Rarău
Președintele CJ Suceava a explicat că porțiunea de drum dintre Chiril și Rarău va avea un regim special de circulație. Astfel, drumul este marcat cu semne de circulație pentru un regim de viteză limitat la 30 de km/h, iar în condițiile în care este un drum cu o dificultate mare, urmează să mai fie montate o serie de elemente care să le indice șoferilor cum trebuie să circule pentru a fi în siguranță. Cătălin Nechifor a explicat că șoferii vor trebui să folosească semnale acustice la intrarea în curbele fără vizibilitate. Tot pentru creșterea siguranței circulației vor fi montate oglinzi în care șoferii vor putea să vadă dacă se vor întâlni cu alte mașini în curbele dificile. De asemenea, pe această porțiune de drum vor avea prioritate mașinile care urcă dinspre Chiril spre Rarău.
Nechifor a mai spus că accesul pe acest drum va fi limitat pentru transportul agabaritic. „Practic, pe aici nu vor circula nici camioane de mari dimensiuni, nici autocare. Și trebuie spus că de săptămâna viitoare vom monta bariere de acces cu limitare de viteză. Practic autocarele vor putea să ajungă din Valea Bistriței pe DN 17B până la mănăstirea Chiril, iar restul de 7 kilometri, care sunt în regim montan dificil, sunt la dispoziție doar pentru cei care sunt cu mașini mici. Iar pentru cei care sunt în regim de exploatare forestieră vor fi stabilite condiții clare, cu limite de tonaj și limite de înălțime pentru mașinile care vor veni pe zona forestieră”, a mai spus președintele CJ Suceava. El a adăugat că pe această porțiune de drum vor mai fi realizate lucrări și pentru construcția de șanțuri betonate pentru preluarea apelor pluviale de pe versanți, iar odată cu aceste lucrări va fi lărgită și partea carosabilă.
Cătălin Nechifor a mai arătat că noul drum este încadrat în categoria a patra de viabilitate, ceea ce înseamnă că pe perioada iernii nu va fi deszăpezit cu prioritate, însă el va putea fi deschis pe perioada sezonului rece în funcție de solicitările existente.
Șeful administrației județene a ținut să mai remarce faptul că Masivul Rarău a devenit o destinație turistică importantă pentru județul Suceava, numărul turiștilor care-l vizitează fiind din ce în ce mai mare. Pe de altă parte, Cătălin Nechifor a ținut să mai precizeze că prin deschiderea noului drum se realizează o legătură directă între localitățile de pe Valea Bistriței și cele de pe Valea Moldovei, „iar acest lucru poate să dea șansa comunităților care se află de o parte și de alta a muntelui nu doar să se cunoască și să aibă legături, ci să dezvolte și proiecte în comun”.
Valoarea totală a investiției în modernizarea drumului Chiril – Rarău, dar și a unei porțiuni de drum care face legătura spre cabana de pe acest masiv muntos se va ridica la peste cinci milioane de lei.


Drumul Chiril - Rarău a fost asfaltat pe o porțiune de 10 kilometri
Drumul Chiril - Rarău a fost asfaltat pe o porțiune de 10 kilometri
Cătălin Nechifor a inaugurat sâmbătă Transrarăul – Drumul Comorilor
Cătălin Nechifor a inaugurat sâmbătă Transrarăul – Drumul Comorilor


Recomandări