Ministerul Transporturilor a vrut să execute scrisoarea de garanție de 10 milioane euro emisă către GFR de Raiffeisen pentru participarea la privatizarea CFR Marfă, iar ulterior refuzului băncii a decis să sesize DIICOT pentru a stabili dacă instituția este în culpă sau decizia băncii este nelegală, informează Mediafax.Precizările Ministerului Transporturilor vin în urma unor materiale apărute în presă privind restituirea garanției, de 10 milioane de euro, către Gruia Stoica, operațiune pe care instituția o neagă.Ministerul informează, într-un comunicat, că la 28 ianuarie DIICOT a cerut instituției, conduse la vremea respectivă de Ramona Mănescu, să comunice dacă sumele de bani reprezentând garanția participării la licitația pentru privatizarea CFR Marfă au fost restituite proprietarului GFR, Gruia Stoica, în ce cont și la ce dată, solicitând totodată depunerea garanției într-un cont al Trezoreriei la dispoziția DIICOT, în cazul în care suma reprezentând garanția exista încă în conturile Ministerului Transporturilor.”Din motive care ne sunt străine, în timpul mandatului ministrului Ramona Mănescu nu s-au întreprins măsuri concrete de soluționare a cererii DIICOT. În momentul preluării mandatului de ministru al Transporturilor de catre Dan Șova, la data de 5 martie 2014, una din primele acțiuni întreprinse a fost aceea de a se răspunde cererii DIICOT. În acest sens, a fost împuternicit secretarul de stat Buică Nicușor Marian pentru a lua toate măsurile necesare în ceea ce privește solicitarea DIICOT, fiind mandatat să analizeze și să soluționeze cererea DIICOT”, potrivit sursei citate.