Acte îndoielnice

Transporturi problemă de material lemnos, depistate în trafic la final de săptămână

Transporturi problemă de material lemnos, depistate în trafic
Transporturi problemă de material lemnos, depistate în trafic

Finalul de săptămână coincide tot mai des și cu depistarea unor transporturi de material lemnos pentru care nu sunt documente legale. Același lucru s-a întâmplat și sâmbătă, când în decurs de câteva ore au fost identificate două astfel de transporturi.
În jurul prânzului, la Sucevița a fost oprită o autoutilitară marca Ford Transit, condusă de un bărbat de 40 de ani, din Ciumârna. Acesta a precizat că nu are documente de însoțire pentru marfă, iar din verificări s-a constatat că pentru autovehiculul respectiv nu a fost emis vreun aviz de însoțire în ultimele 72 de ore.
Mașina a fost condusă la punctul de descărcare „Atelier Împletituri” de la Marginea, unde personalul silvic a inventariat materialul lemnos. S-a constatat că în autoutilitară se află cantitatea de 3 metri ster lemn foc esență foioase, specia fag, în valoare de 419,87 lei, material lemnos ce depășește de 1,95 ori prețul mediu al unui mc de masă lemnoasă pe picior (215,32 lei/m.c.).
Marfa a fost confiscată, iar șoferul a fost sancționat contravențional.
În aceeași zi, de această dată la Marginea, oamenii legii au tras pe dreapta un camion care transporta material lemnos pentru o societate din localitate.
Șoferul a prezentat la control un document din care rezulta o anumită cantitate transportată, numai că oamenii legii au avut suspiciuni cu privire la veridicitatea datelor.
S-a mers din nou la punctul „Atelier Împletituri” Marginea, iar silvicultorii de aici au trecut din nou la muncă. După inventariere s-a constatat că în semiremorcă se afla cantitatea de 35,6 mc lemn foc fag, cu un plus de 13,00 mc lemn foc fag și un minus de 11,00 mc lemn foc paltin de munte, față de cantitatea înscrisă în avizul prezentat pentru control. În aceste condiții, cantitatea de 13,00 metri cubi lemn foc specia fag, în valoare de 1.495 lei, și cantitatea de 11,00 metri cubi lemn foc specia paltin de munte, în valoare d 1.199 lei, au fost confiscate.

Recomandări

A efectuat două transporturi de material lemnos cu un singur aviz de însoțire, iar acum este trimis în judecată

Camion în valoare de 25.000 de euro, confiscat după ce a fost folosit la un transport ilegal de material lemnos

O autoutilitară în valoare de 70.000 de lei, confiscată după două transporturi ilegale de lemn în valoare de 2.000 de lei

Șase mașini cu lemne de pe piața neagră, depistate după un control al polițiștilor la prima oră a dimineții