Facilități

Transportul public din municipiul Suceava a devenit gratuit pentru majoritatea călătorilor – elevi, studenți și pensionari



Gratuitățile la transport public în Suceava pentru elevi, studenți și pensionari au fost aprobate în ședința de joi a Consiliului Local
Gratuitățile la transport public în Suceava pentru elevi, studenți și pensionari au fost aprobate în ședința de joi a Consiliului Local

Călătoriile cu autobuzele și microbuzele electrice ale TPL, pe liniile de transport public din municipiul Suceava, au devenit gratuite pentru cea mai mare parte a celor care le utilizează zi de zi sau ocazional – elevii, studenții și pensionarii, în baza unor abonamente valabile un an de zile.
Pentru elevi gratuitatea la transportul public nu mai e chiar noutate, pentru că au mai beneficiat de această facilitate, doar că acum este prevăzută clar pe întreaga perioadă a anului școlar, adică 12 luni calendaristice (intervalul 1 septembrie – 31 august).
Studenții, care anterior aveau reducere de 50% din valoarea abonamentului de 75 de lei, valabil pe toate liniile, beneficiază și ei de gratuitate pe tot parcursul anului calendaristic, până la împlinirea vârstei de 30 de ani, conform deciziei de joi a Consiliului Local Suceava.
Pensionarii, care până acum plăteau 37,5 lei pentru un abonament lunar valabil pe toate liniile (50% reducere), vor circula gratuit cu mijloacele de transport TPL începând cu 1 octombrie 2023, indiferent de venituri, singura condiție pentru obținerea abonamentului valabil un an de zile fiind să fie locuitori ai municipiului Suceava.
Viceprimarul Lucian Harșovschi, în calitate de inițiator al proiectului, alături de primarul Ion Lungu, a ținut să combată zvonuri false lansate în online, referitoare la gratuitatea oferită elevilor, că nu ar fi pe 12 luni, prezentând chiar și o lămurire oficială de la Avocatul Poporului.

Transportul public din municipiul Suceava a devenit gratuit pentru majoritatea călătorilor – elevi, studenți și pensionari
Transportul public din municipiul Suceava a devenit gratuit pentru majoritatea călătorilor – elevi, studenți și pensionari

În privința gratuității oferite pensionarilor, care după 1 octombrie sunt așteptați la ghișeele TPL, primarul Ion Lungu a spus că nu sunt mulți pensionari cu venituri mari în Suceava, care să se plimbe cu autobuzul, încât să se justifice impunerea unor limite, mai ales că fiecare dintre ei a contribuit pentru pensia primită. Precizarea a venit după ce au fost voci care au dezaprobat acordarea gratuității tuturor, fără impunerea unor limite de venit, care ar fi complicat lucrurile în mai multe privințe.
Eliberarea abonamentelor de gratuitate pentru pensionari, valabile un an de zile, se face după 1 octombrie, de la cele patru centre asistate ale TPL, din Centru, Obcini, Gară Burdujeni și Orizont, pe bază de buletin și cupon de pensie.
„Dacă am plafona la o sumă, pentru orice sumă, chiar și un leu în plus, am discrimina oameni care au muncit poate mai mult decât alții, sunt mai afectați fizic și au și necesitate mai mare să circule cu transportul public”, a spus și președintele de ședință, Radu Pricope, care, la final, a predat ștafeta, pentru următoarele trei luni, consilierului Aurel Jescu, revenit destul de recent în deliberativul local.

Primarul Ion Lungu și președintele de ședință, Radu Pricope
Primarul Ion Lungu și președintele de ședință, Radu Pricope

În cele din urmă, ambele proiecte de CL au trecut cu majoritate de voturi, iar primarul Ion Lungu le-a mulțumit tuturor consilierilor locali pentru că au votat proiectele care vizau transportul public local din Suceava, „unul dintre cele mai moderne și eficiente din țară”.
După punerea în aplicare a acestor decizii, mai plătesc călătoriile doar o mică parte dintre cei care utilizează autobuzele și microbuzele TPL – cei care sunt în activitate și merg la muncă, care de obicei au abonament, dar și cei care circulă ocazional ori care ajung prin Suceava, din alte localități ori județe, încât încasările directe vor scădea foarte mult.



Recomandări

Abonament de parcare de 24 de lei/zi, pentru pasagerii care își lasă mașina între 6 și 15 zile la Aeroportul Suceava

Abonament de parcare de 24 de lei/zi, pentru pasagerii care își lasă mașina între 6 și 15 zile la Aeroportul Suceava
Abonament de parcare de 24 de lei/zi, pentru pasagerii care își lasă mașina între 6 și 15 zile la Aeroportul Suceava

Municipiul Suceava a primit aproape 10,7 milioane de euro suplimentar pentru sistemul de transport și îmbunătățirea calității vieții în oraș