Transportatorii suceveni sunt pregătiți să declanșeze ample mijloace de protest în situația în care Guvernul nu le va aproba returnarea unei cote din acciza pe carburanți. Prim-vicepreședintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), departamentul mărfuri, suceveanul Alin Crețu, a declarat că această structură a transmis Guvernului României o solicitare privind constituirea unui grup de lucru pentru elaborarea unui act normativ în vederea rambursării unei cote din acciza încasată din carburanți către transporturile comerciale. Alin Crețu a precizat că FORT consideră că doar o astfel de măsură poate redresa încasările la bugetul de stat, menținând totodată competitivitatea sectorului de transporturi românești, care se află pe locul șase în topul contribuitorilor, în raport cu ceilalți transportatori europeni.
„În cazul în care și această solicitare va fi tratată cu aceeași lipsă de interes, ne vom afla în situația în care, la solicitarea transportatorilor, să organizăm ample manifestații de protest”, a spus prim-vicepreședintele FORT.
El a subliniat că transportatorii rutieri din România sunt din nou puși într-o situație dificilă odată cu adoptarea modificărilor privind acciza la carburant, în principal din cauza faptului că nu pot transfera în tarifele prestate pe kilometru influența în costul operațional.
„Ne vom afla astfel în aceeași situație din perioada 2015-2017, respectiv cea în care transporturile rutiere internaționale își vor reloca alimentările în afara României, unde recuperează și TVA, și o parte din acciză”, a spus Alin Crețu. El a precizat că transportatorii din România i-au solicitat premierului României, Mihai Tudose, să aprobe constituirea unui grup de lucru format din specialiști ai Ministerului de Finanțe și reprezentanți ai patronatelor din transporturi, care să elaboreze un proiect de act normativ pentru rambursarea unei cote din acciza pe motorină către companiile de transport mărfuri și pasageri ce alimentează pe teritoriul României, după modelul practicat în Belgia, Franța, Ungaria, Slovenia și Spania.
Alin Crețu a mai declarat că prin adoptarea unei astfel de măsuri, bugetul urmează să beneficieze de încasări mai mari, transportatorii români vor continua să fie competitivi și să alimenteze pe teritoriul României, concurența loială va crește, iar evaziunea fiscală și comerțul ilicit cu motorină se vor diminua.a