Transportatorii de persoane și mărfuri, verificați la sânge de polițiști

Polițiștii au oprit zeci de autovehicule
Polițiștii au oprit zeci de autovehicule

Transportatorii de persoane și mărfuri din județ au făcut obiectul unei ample acțiuni de control derulată de polițiștii suceveni. Vineri, între orele 7.30-20.00 pe DN 2 și DN 12, în apropiere de municipiul Suceava, au fost oprite zeci de mijloace de transport. Cu această ocazie au fost aplicate 42 de amenzi și au fost testați cu aparatul etilotest 133 de șoferi care conduceau mijloace de transport cu pasageri.
În 14 cazuri s-au aplicat sancțiuni contravenționale pentru depășirea numărului de pasageri.
„Scopul acțiunii a fost diminuării factorilor de risc privind victimizarea populației prin accidente de circulație în care sunt implicate autovehicule de transport rutier public de persoane și verificarea respectării legislației rutiere de către conducătorii acestor autovehicule”, a arătat comisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava.
În plus, polițiștii fac un apel la cetățeni să nu călătorească folosind mijloace de transport de ocazie sau neomologate întrucât se expun unor multiple pericole.

Recomandări

Un tânăr fără permis și pozitiv la amfetamină a gonit în trafic, pe raza mai multor localități, în încercarea de a „salva” droguri de mare risc

Un mort și trei răniți după ce un microbuz a fost ciocnit frontal de un tir, între Stroiești și Ilișești

Șase mașini cu lemne de pe piața neagră, depistate după un control al polițiștilor la prima oră a dimineții

Tânăr de 20 de ani, arestat pentru că transporta cantități mari de droguri în mașina cu care a fugit de polițiști