Control punct fix

Transport mare de cherestea, cu aviz neconform, confiscat de polițiștii suceveni, în pasul Tihuța

Transport mare de cherestea, cu aviz neconform, confiscat de polițiștii suceveni, în pasul Tihuța
Transport mare de cherestea, cu aviz neconform, confiscat de polițiștii suceveni, în pasul Tihuța

Un echipaj de poliție de la Vatra Dornei a confiscat peste 50 de mc de cherestea, în valoare de aproape 40.000 de lei, în timp ce acționa într-un punct fix de control pe DN17, care leagă Suceava de Ardeal, în pasul Tihuța, la limita Sucevei cu județul Bistrița-Năsăud.
Duminică, în jurul orei 16.00, echipajul de la Secția Rurală 15 Vatra Dornei, care acționa în punctul fix, a oprit pentru control autoutilitara MAN, încărcată cu cherestea, care circula dinspre Vatra Dornei spre Bistrița. La volan era un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Coșna, care a prezentat un aviz de însoțire nedatat, cu punct de încărcare de la un depozit din Bistrița-Năsăud, cu destinația Timiș. S-au constatat așadar neconcordanțe grave, cu privire la data și ora plecării, locul depistării raportat la locul punctului de încărcare, cât și cantitatea efectivă de material lemnos transportată.
După inventarierea efectuată de personalul silvic a rezultat că era transportată cantitatea de 52 mc cherestea tivită rășinoase, evaluată la o valoare de 37.000 de lei. Întreaga cantitate a fost confiscată și predată Ocolului Silvic Dorna Candrenilor. Șoferul a încasat o amendă de 15.000 de lei.

Recomandări

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat

Afaceriștii ilegali cu lemn nu mai pot scăpa ușor transportând cantități mai mici. Mașinile se confiscă dacă sunt prinși a doua oară

Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava