Transport mare de bușteni de proveniență ilegală, confiscat după o sesizare a activistului Daniel Bodnar

Autocamionul cu prelata urmarit de activisti
Autocamionul cu prelata urmarit de activisti

Activistul de mediu Daniel Bodnar a sesizat poliția, sâmbătă după-amiază, cu privire la faptul că la o societate de pe raza orașului Vicovu Sus se descarcă material lemnos dintr-un autocamion cu prelată, iar aplicația electronică nu indică faptul că ar exista documente de însoțire a lemnului.
Un echipaj de la Poliția orașului Vicovu de Sus s-a deplasat la locul indicat, la SC Scorpion 2004 SRL, unde a fost găsită autoutilitara MAN din care erau deja descărcați 10 bușteni. A fost identificat și administratorul societății, Gheorghe Moroșan, care nu a avut cum oferi vreo justificare legală pentru transport.
Polițiștii i-au cerut administratorului să urce înapoi buștenii în autocamion, care a fost condus apoi sub escortă la sediul Ocolului Silvic Putna – Centrul de prelucrare a lemnului Putna.
În urma inventarierii de către lucrătorii silvici a rezultat că era transportat lemn buștean molid și lemn buștean brad, în total 7,97 mc lemn fără niciun aviz.
Așadar, un transport 100% ilegal, făcut probabil pe o distanță scurtă.
Pe lângă lemnul în valoare de aproape 4.000 de lei, polițiștii au mai aplicat încă o amendă de 4.000 de lei, în baza Legii 171/2010, privind acte de comerț ilicit cu lemn.
Fiind vorba de o cantitate sub 10 mc lemn, administratorul a scăpat relativ ușor, în sensul că nu i-a fost confiscat autocamionul.
Daniel Bodnar spune că are informații certe că în acest transport ilegal este implicat și pădurarul de canton aparținând de Ocolul Silvic Falcău.
Propunerea legată de reducerea pragului pentru confiscarea mijlocului de transport în cazul celor care transportă lemn de proveniență ilegală pare tot mai aproape de a fi aprobată. Este vorba de reducerea pragului de la 10 la 5 mc.
”Reducerea pragului la 5 metri cubi înseamnă un lucru extraordinar de important pentru pădure și pentru viitorul nostru. Legea mai trebuie să fie votată de către deputați!”, a transmis Daniel Bodnar.

Recomandări

Ilegalități cu privire la proveniența a aproape 800 metri cubi de masă lemnoasă, depistate de Garda Forestieră Suceava

34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026
34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile

Șapte autotrenuri cu lemne sub sechestrul poliției, deja, în acest an, și 1870 de mc lemn confiscat din depozite

Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, călcat din nou de polițiști: două autotrenuri puse sub sechestru și pază cu jandarmii, pentru ridicarea unei cantități foarte mari de lemn

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos
Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos

200 mc lemn confiscat, amenzi mari și dosar penal, după descinderi la afaceriști cu lemn din zonele Broșteni, Mălini și Slatina

Afaceriști cu lemn, trimiși în judecată pentru emiterea a 11 avize false pentru transporturi de lemn
Afaceriști cu lemn, trimiși în judecată pentru emiterea a 11 avize false pentru transporturi de lemn