Sâmbătă și duminică

Transport din oră în oră la Cetate, la Târgul Meșterilor Populari



Timp de două zile, sâmbătă și duminică, adică perioada în care se desfășoară Târgului Meșterilor Populari în incinta Muzeului Satului Bucovinean, de pe platoul Cetății de Scaun, sucevenii vor avea la dispoziție microbuze ale TPL care vor efectua curse în acea direcție. Conform directorului societății de transport public local, Darie Romaniuc, microbuzele vor pleca înspre Cetate, din oră în oră, din Obcini și din Burdujeni, începând cu ora 12.00 și până seara, când se încheie manifestările. Pentru a fi recunoscute de cei care vor să ajungă la Târgul Meșterilor Populari, aceste microbuze vor avea inscripționat pe afișul din față „cursă specială” Obcini – Cetate ori Burdujeni – Cetate.
La cea de-a XV-a ediție a Târgului Meșterilor Populari și-au anunțat participarea aproximativ 70 de meșteri populari din întreaga țară, cu obiecte decorative și utilitare, fiind reprezentate principalele meșteșuguri tradiționale: încondeierea ouălor, prelucrarea artistică a lemnului, țesutul, olăritul, brodatul, împletitul, confecționarea de podoabe, pictură icoane pe lemn și pe sticlă.
Pe toată perioada manifestării, meșterii populari vor face demonstrații practice, iar în fiecare zi, începând cu ora 15:00, vor susține spectacole pe scena Muzeului Satului Bucovinean rapsozi populari precum Angelica Flutur, Alexandru Brădățan, Dana Dăncilă, Anca Corlățan, Loredana Dragu-Protiuc, Adriana Bucevschi, Laura Olteanu, Adrian Varvaroi, Danut Onoiu, Ghiorghiță Rotaru, Ionel Dorel, Ionuț Motrici, Mariana Maximiuc, Mirela Aanei, Alexandru Recolciuc și fanfarele populare din Stamate și Bunești.
Taxa de vizitare este de 1,5 lei de persoană.



Recomandări

Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici în a trăi și a povesti despre satul românesc”

Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici, în a trăi și a povesti despre satul românesc”
Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici, în a trăi și a povesti despre satul românesc”

Aproape 100 de producători și meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava

Aproape 100 de producători meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava
Aproape 100 de producători meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava