Medicii Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant (IBCvT) din Târgu Mureș au realizat, în premieră națională, un transplant de cord la un copil de trei ani, în greutate de nouă kilograme, o fetiță suferind de cardiomiopatie dilatativă în formă avansată, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit medicului Horațiu Suciu, șeful Clinicii de Cardiologie Pediatrică din IBCvT Târgu Mureș, intervenția la o vârstă atât de fragedă s-a impus, din cauza riscului legat de evoluția stării copilului, în absența transplantului.
Fetița, Cătălina, în vârstă de trei ani și în greutate de nouă kilograme, suferea de cardiomiopatie dilatativă în formă avansată, de la vârsta de un an și trei luni.
„S-a efectuat o intervenție de transplant cardiac pe care noi o considerăm un eveniment datorită faptului că este practic un transplant efectuat la un copil mic în România. E vorba de un copil de trei ani din județul Mureș, care suferea de o cardiomiopatie dilatativă în formă avansată, ceea ce înseamnă că prognosticul pe termen scurt era foarte rău în absența unei intervenții de transplant cardiac”, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, medicul Horațiu Suciu, precizând că intervenția constituie o premieră națională.
Potrivit acestuia, transplanturile la o vârstă atât de mică sunt rare, din cauza numărului redus de donatori la această categorie de pacienți, dar și pentru că există puține unități în care se pot efectua astfel de intervenții.
Cordul transplantat provine de la un copil în vârstă de cinci ani, care a murit în urma unui accident, familia acestuia fiind de acord să doneze inima, rinichii și ficatul.
Intervenția propriu-zisă a fost efectuată în noaptea de joi spre vineri și a durat trei ore și jumătate.
Rezultatul va putea fi cunoscut abia peste trei-patru săptămâni, pentru că pot să apară oricând probleme, din cauza vârstei fragede și a greutății copilului, afirmă reprezentanții IBCvT.