Sediu inadecvat

Transpirație și nervi pentru permisele auto



Aglomerație încă de la primele ore ale dimineții
Aglomerație încă de la primele ore ale dimineții

Irespirabil și inuman. Ghișeele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava sunt luate zilnic cu asalt de sute de oameni, ceea ce face ca spațiul de câțiva metri pătrați să se transforme într-o saună urât mirositoare. Aglomerația și coada dezorganizată se formează încă de la primele ore ale dimineții și continuă până la închiderea ghișeelor, iar nervii cedează destul de des. Vestea proastă este că această nebunie va mai dura cel puțin până la sfârșitul verii.
Schimbarea modului de organizare a examenului pentru obținerea permisului de conducere a provocat aglomerații de nedescris la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava.
Dacă la începutul lunii mai, la ghișeele acestei instituții se prezentau în jur de 200 de persoane pentru depunerea actelor sau alte formalități legate de obținerea permiselor de conducere, acum sunt zile în care în spațiul de numai câțiva metri pătrați se înghesuie și peste 400 de persoane.
Aceasta fără a-i adăuga pe cei aproape 300 de oameni care așteaptă zilnic în același loc pentru a-și rezolva problemele pe linie de înmatricularea autovehiculelor.
Problemele par departe de o rezolvare civilizată, și aceasta pentru că Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava funcționează într-o hrubă, în care atât angajații, cât și oamenii care apelează la serviciile instituției sunt înghesuiți ca niște sardele.
Sosirea anotimpului cald și creșterea numărului de persoane care vin zilnic la ghișeele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava a făcut ca spațiul ce deservește drept sală de așteptare să se transforme într-o adevărată saună. Dacă se adaugă și transpirația și nervii după orele de așteptare în fața ghișeelor rezultă o imagine completă a unei zile de acum obișnuite.
Examinarea candidaților se face tot cu ajutorul vechilor chestionare Prin coincidență, implementarea noului program de examinare auto a început la sfârșitul lunii mai, adică la venirea anotimpului călduros. De pe 26 mai, candidații din tot județul pentru obținerea permisului de conducere sunt obligați să se prezinte la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava pentru preluarea imaginii chipului, ocazie cu care în calculator sunt introduse și celelalte date ale persoanei care urmează să fie examinate, ceea ce înseamnă completarea a circa 40 de câmpuri, plecând de la nume și prenume și terminând cu codul poștal al localității de domiciliu. În final, concurentul este programat pentru examinare la o anumită dată, care acum este de 3 săptămâni de la data depunerii actelor.
De ieri, persoanele programate începând cu 26 mai au intrat în sălile de examen. Deși verificarea cunoștințelor trebuia să se deruleze electronic, pe touch-screen-uri, acest lucru nu se va întâmpla decât cel mai probabil de la 1 august, ca urmare a faptului că nu toate județele au reușit să pună la punct noul sistem de examinare.
Așa se face că până una alta, examenul se susține pe vechile chestionare.
„Conform noului sistem, persoanele care au fost declarate admise la proba teoretică sunt programate pentru testarea practică, de la oraș. Cei care trec și de această probă sunt declarați admiși, în cursul nopții calculatorul procesează datele, astfel încât a doua zi persoana în cauză se poate prezenta la ghișeele instituției noastre pentru ridicarea permisului de conducere”, a explicat comisarul Florin Chiaptanaru, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava.
Partea bună este că persoanele care au picat sau care nu s-au prezentat din diferite motive la examen nu vor mai fi nevoite să se prezinte la ghișee pentru reprogramare, unde va fi suficientă doar prezența reprezentantului școlii de șoferi urmată de candidat.
Program prelungit de lucru Pentru a face față aglomerației, conducerea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava a fost nevoită să caute diferite soluții.
Prima măsură luată a fost prelungirea programului cu publicul, între orele 8.30-17.00, față de 8.30-15.00, cât era până acum câteva săptămâni.
„Din cauza lipsei spațiului nu am putut folosi decât o singură cameră de preluare a imaginilor, deși mai avem încă una. Sperăm că sâmbătă și duminică vom reuși să montăm și cea de-a doua cameră de preluare a imaginilor pentru a mai degaja din cozile existente”, a precizat comisarul Florin Chiaptanaru.



Recomandări

Prefectul Andronachi: „Procesul de retrocedare a terenurilor forestiere este temporar blocat, ca urmare a unor dificultăți juridice și administrative”

Prefectul Andronachi: „Procesul de retrocedare a terenurilor forestiere este temporar blocat, ca urmare a unor dificultăți juridice și administrative”
Prefectul Andronachi: „Procesul de retrocedare a terenurilor forestiere este temporar blocat, ca urmare a unor dificultăți juridice și administrative”

Pocăința, postul, rugăciunea, smerenia, credința, nădejdea, iubirea și ascultarea – arvuna unui loc în Împărăția lui Dumnezeu

Pocăința, postul, rugăciunea, smerenia, credința, nădejdea, iubirea și ascultarea – arvuna unui loc în Împărăția lui Dumnezeu
Pocăința, postul, rugăciunea, smerenia, credința, nădejdea, iubirea și ascultarea – arvuna unui loc în Împărăția lui Dumnezeu