Clubul Român de Presă și-a desemnat doi reprezentanți în așa-numita Comisie pentru transparență legată de gestionarea fondurilor necesare „pentru pregătirea, organizarea și desfășurarea referendumului național”. Cei doi reprezentanți sunt subsemnatul și colegul meu, faimosul Mihai Tatulici. Prima ședință, desfășurată la sediul Ministerului Internelor și Reformei Administrative și prezidată de domnul Paul Victor Dobre, secretar de stat, a început joi dimineața (ieri) cu oarecere întârziere și cu o evidentă stare de plictiseală, descifrabilă pe chipurile majorității participanților. Cine sunt ei? Pe lângă reprezentanții ministerului, ai altor organisme diriguitoare de bani publici în cestiunea referendumului au fost și trimiși ai partidelor, PNL, PD, PRM, Partidul Conservator și UDMR (acesta din urmă nu și-a trimis reprezentant), ai societății civile. S-a citit o informare privind fondurile bugetare alocate. Am notat câteva cifre. Biroul Electoral Central își finanțează activitatea cu 4,9 miliarde lei vechi, Ministerul Internelor și Reformei Administrative dispune de 42,85 miliarde lei vechi, pentru autocolante, buletine de vot, ștampile și altele. Instituțiile prefectului au primit și ele 298,4 miliarde lei vechi pentru cheltuieli de personal și 125,1 miliarde lei vechi pentru bunuri și servicii. Bani mulți, puțini, nu-mi dau seama. Îmi dau seama însă că această faimoasă Comisie de transparență își poartă numele aiurea. Ilegitim. În contradicție cu ce poate face. De ce spun asta? Ea poate face de fapt doar o muncă de revizori-contabili. Atât și nimic mai mult. M-a șocat amănuntul că la referendum calculatoarele sunt noi, au fost cumpărate acum. Atât pentru Biroul Electoral Central, cât și pentru cele județene. N-am înțeles dacă și pentru cele 2567 de secții de votare. Al dracului de iute se uzează calculatoarele astea. Dacă la fiecare scrutin electoral (în următoarea perioadă ne așteaptă vreo patru-cinci) cumpărăm mereu alte calculatoare și o facem cu obstinație de la aceeași firmă (reprezentantul Institutului Național de Statistică, gestionarul problemei, spune că are nevoie de exercițiul de obișnuință cu o firmă cu care a mai lucrat) ne-am scos. În rest, n-am sesizat puncte nevralgice în întrebuințarea banului public. Vom vedea la coada referendumului când, pe baza banilor întrebuințați, suntem somați la o concluzie.
Mergând la această pompoasă Comisie pentru transparență și răspunzând unui coleg care mi-a spus să fiu cu ochii în patru, am zis: vom fi, iată, cei câțiva papagali de serviciu. Sub pălăria acestei comisii, prestidigitatorii de gologani electorali își vor face liniștiți de cap. Mi-am îngăduit să întreb dacă, dincolo de folosirea banilor bugetari, avem și alte atribuții. De dimineață, am mers în paralel cu o Dacie rablagită care căra pe geamul din spate două afișe pro-Băsescu. Am privit chipul șoferului. Nu părea un propagandist de partid, ci un om mai degrabă amărât. Am bănuit că cineva i-a dat o sumă de bani să umble cu acele afișe tipărite. Nu e singurul. Sunt mii de astfel de mașini. Îl poate întreba cineva pe acest cetățean cine l-a plătit să facă această muncă? Ministerul de Interne nu. Polițistul de stradă îl poate certa cu o amendă doar dacă trece linie continuă. Îl poate interoga doar Curtea de Conturi. Îi și văd pe cei de la Curtea de Conturi umblând după căruțele care transportă afișe pro sau anti-Băsescu. Să fim serioși. Pe lângă banii bugetari, campania electorală, și cea de acum și altele, mișcă sume uriașe. Pe sub dușumeaua vizibilă a alegerilor mișună ca niște șobolani saci cu bani. Cine-i dă, de unde vin? Spune-ne, de-aia te-am trimis acolo, mi-ar putea replica îndreptățit colegii din CRP. Tatulici s-a supărat pe mine că am pus această întrebare care trădează ignoranță. În final însă, preluându-mi ideea, o frăgezește doct, „corporatist” și defilează cu ea. Organizatorii recunosc îndreptățirea neliniștilor mele și recunosc chiar, prin glasul unor politicieni prezenți, că numele Comisiei de transparență nu prea are acoperire în ceea ce putem face. Am propus ironic să se cheme Comisie de revizie contabilă. Atât suntem și nimic mai mult. Marile mânării, potlogăriile, banii negri, mita electorală, sponsorizările pe șest, decontarea trenurilor cu alegători (chiar dacă sunt aduși de partide, acest lucru e de interes public) nu intră în atribuțiile noastre. Mă gândesc, în consecință, să demisionez dintr-o comisie de transparență care se uită, prin geamul afumat al legii, la o eclipsă nesfârșită de adevăr. Adevărul, cel puțin prin această fereastră, nu va ajunge niciodată la cetățean, iar acest referendum, ca și scrutinurile care vor urma, vor rămâne pururi sub o cortină întunecată. Transparența nu intră în atribuțiile legitime ale Comisiei pentru transparență.
