Transnistria

Mai mult ca oricând se vorbește acum despre Transnistria, subiect (politicienii noștri au descoperit cu încântare alt termen: „narativ”) pe care mulți dintre cei ce-l agită în emisiunile tv îl cunosc aproximativ și mai mult din auzite, evitând cu grijă răspunsul la întrebarea esențială: este sau barem a fost Transnistria pământ românesc? Cel mai complet a pus „narativul” în termenii săi proprii, nu tocmai rezonabili pentru noi, dar exacți și greu de contestat, scriitorul basarabean Saka (a murit în 2011). Reportofonul păstrează discuția, actuală și acum, cu bunul prieten Serafim înregistrată cu câteva săptămâni înaintea mutării lui din catastifele pământene în cele cerești.
– MRI: vorbeai despre „pilda brațului tăiat” – chirurgia recomandă îndepărtarea „mădularului” cangrenat…
– Serafim Saka: în politică, s-ar cuveni să se procedeze la fel. Altminteri, cangrena se generalizează și ajungi să faci politica bolii, nu pe aceea a organismului ce mai poate fi salvat.
– Ar fi Transnistria organul atins de cangrenă?
– Prea mult spus. O văd ca pe o excrescență ce nu trebuie nicicând inclusă în organismul nostru statal. Avem de a face cu geografia lui Stalin, iar noi, antistaliniști declarați, vărsăm sânge (n.m.: era vorba despre războiul de la Nistru) pentru a-i prelungi existența! Și doar avem adevărata geografie, aceea a lui Eminescu – „De la Nistru, pân’ la Tisa”. România, spunea Iorga, este singurul stat din lume înconjurat de români. S-au întâmplat să se reverse în momentele prea-plinului nostru istoric, or, cine știe, i-a împins nevoia peste marginile firești ale țării. Avem români în fosta Iugoslavie, în Bulgaria, în Ungaria, în fosta URSS (Trans-Carpatia ucraineană), avem și-n Transnistria.
– Care n-a fost pământ românesc?
– A fost doar moldovenesc-sovietic. O artificialitate elaborată de Kremlin în 1924, drept trambulină către Basarabia și, desigur, mai departe.
– Cam ce crezi c-ar trebui să se înțeleagă prin sintagma „pământ
românesc”? Eu aș spune „pământ locuit, trudit și apărat din totdeauna de români”.
– Frumos spus. Ei bine, și-au apărat vreodată românii din Transnistria pământul?
– Istoricii afirmă că da.
– Or fi tot ăia care găseau pretutindeni straturi slave și, când s-au
schimbat vremurile, săpând ceva mai adânc, au început să afle numai cetăți
dacice.
– Sunt, totuși, sute de mii de români în Transnistria.
– Au ajuns acolo tot așa cum au apărut în Moldova sutele de mii de ucraineni, ruși, bulgari, găgăuzi. Vezi, România are conștiința granițelor și statalității sale, pe când Moldova și-a dobândit până acum doar extazul independenței.
– Țăranii din Transnistria afirmă că locuiesc acolo din moși-strămoși și sunt, oricum, mai vechi pe aceste pământuri decât rușii și ucrainenii.
– Discutabil în privința „mai vechiului”. Țăranii unguri nu afirmă că, până la ei, Ardealul era pustiu? Țăranii din Transnistria sunt atât de departe de istoria neamului lor (și nu-s vinovați de asta!), încât, în împrejurări istorice diferite, s-au văzut nevoiți, sărmanii, să susțină teze care s-au întors mereu împotriva lor. Totdeauna au afirmat că-s numai și numai moldoveni, înțelegând abia (poate) astăzi că-s și români.
– Avem dreptul să-i lăsăm pe cei 300.000 de români din Transnistria să fie stăpâniți de câteva zeci de mii de ruși, majoritatea veniți acolo în ultimele decenii?
– Așa-zisa republică transnistreană nu va rezista în actuala componență etnică. Ea va trece la Ucraina, sau va fi un „ochi” al Rusiei în Europa.
– Dar dacă evoluțiile în Transnistria vor fi favorabile Moldovei și „brațul cangrenat” nu va trebui amputat, cum vezi lucrurile în continuare?
– Așa ceva este imposibil. Și dacă, totuși, se va întâmpla, cu atât mai mult trebuie să cedăm Transnistria. În actuala ei componență etnică și cu atâta ură adunată împotriva românilor, ea va fi totdeauna o bombă gata să explodeze.
– Știam că-i admiri pe finlandezi, care, cândva, au izbutit să țină piept rușilor…
– Finlanda era un întreg. Nu există întreg mare sau întreg mic, ci doar noțiunea de întreg. Noi devenim întreg numai împreună cu România. Dintre cele 4 milioane de basarabeni nu-s decât 2 milioane de români; cine știe câți au, la această oră, conștiința națională?
După 50 de ani, s-a înțeles că trecerea Nistrului de către Antonescu a fost o greșeală. Câți ani să mai treacă ca să se înțeleagă ce este și ce trebuie să rămână veșnic românesc?
Asta mi s-a spus, asta am notat.