Decizie MEC

TRANSGAZ preia rețelele de gaz realizate prin „Utilități și mediu”



Societatea TRANSGAZ va prelua investițiile în rețelele de gaz metan demarate în județul Suceava prin proiectul „Utilități și mediu la standarde europene”, al cărui titular este Consiliul Județean, investiții care se realizează cu fonduri provenite dintr-un împrumut contractat de autoritățile județene de la Deutsche Bank Londra, dar garantat de guvern.
Anunțul a fost făcut sâmbătă, la Suceava, de ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian. Ministrul a declarat că ce s-a cheltuit până acum în rețelele de gaz metan „rămâne bun cheltuit”, precizând că TRANSGAZ va realiza restul de lucrări, care sunt estimate la circa 15-20 de milioane de euro.
„Am dispus TRANSGAZ să preia integral această investiție, care este considerabilă, între 15-20 de milioane de euro. TRANSGAZ a avut o discuție cu cei de la Consiliul Județean Suceava, în care s-a transmis decizia noastră de a prelua investiția, urmând ca la nivelul Consiliului Județean să se decidă altă destinație pentru banii împrumutați.
Preluarea investiției se va face preluând indicatorii pe care ni-I asumăm. Am făcut și o evaluare a stadiului lucrărilor și de aici încolo restul va fi preluat și finalizat de TRANSGAZ. TRANSGAZ va fi proprietarul acestor conducte și va primi în contrapartidă pentru transportul gazelor sumele aferente”, a declarat Vosganian.



Recomandări

Primăria Dumbrăveni le-a oferit preșcolarilor din comună o nouă grădiniță modernă, inaugurată în prima zi a noului an școlar

Administratorul Servicii Comunale din Rădăuți atrage atenția că cetățenii riscă să rămână fără apă caldă după ce consilierii PSD nu au votat alocarea subvenției la gaz în avans

Orașul Vicovu de Sus are în implementare investiții de peste 100 de milioane de euro pentru dezvoltare urbană și infrastructură

Orașul Vicovu de Sus are în implementare investiții de peste 100 de milioane de euro pentru dezvoltare urbană și infrastructură
Orașul Vicovu de Sus are în implementare investiții de peste 100 de milioane de euro pentru dezvoltare urbană și infrastructură

Șoldan anunță începerea lucrărilor de refacere a rețelelor de electricitate și a drumurilor județene din localitățile afectate de inundații

Investiții în valoare de 7,5 milioane de lei pentru modernizarea rețelelor de gaz din municipiul Suceava