Extinderea magistralei de gaz metan, blocată de aproape zece ani, va fi realizată în acest an, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor. Nechifor a afirmat că în data de 4 martie a.c. se va întâlni cu reprezentanții companiei Transgaz și ai administrației locale din Pojorâta pentru discuții la fața locului, în vederea continuării proiectului.
Potrivit șefului administrației județene, Transgaz a prevăzut în bugetul pentru acest an suma totală necesară finalizării investiției, astfel încât este posibil ca iarna viitoare în municipiul Vatra Dornei să fie asigurat agentul termic pentru centrala de cogenerare pe gaz metan. Odată depășită problema trecerii conductei magistrale pe terenurile care aparțin Romsilva, singurul obstacol care a mai rămas de depășit este cel al subtraversării a două drumuri: unul județean și unul comunal, modernizate cu fonduri europene.
„Timp de 5 ani nu putem interveni pe structura modernizată, dar sunt soluții de subtraversare punctuală”, a precizat Nechifor, care a mai adăugat că atât Consiliul Județean, cât și Primăria Pojorîta au avut discuții cu finanțatorii- APDRP și Ministerul Dezvoltării și se caută o soluție de intervenție agreată de toate părțile; în absența subtraversărilor sistemul nu poate fi finalizat.
Din tronsonul de conductă care leagă Pojorâta de Vatra Dornei, în lungime de 33 km, anul trecut s-a realizat o treime, mai puțin legăturile de subtraversare.
La această oră, în municipiul Vatra Dornei încălzirea în sistem centralizat este asigurată de centrala termică pe rumeguș. Extinderea rețelei de gaz metan este parte a proiectului „Suceava-Utilități și mediu la standarde europene”, inițiat de Consiliul Județean Suceava în anul 2003.
Din cele patru centrale de cogenerare construite prin acest proiect, este funcțională și profitabilă doar cea de la Rădăuți. La Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului nu sunt abonați la sistemul centralizat de termoficare, așa că centralele nu sunt funcționale, iar la Vatra Dornei nu a ajuns încă gazul metan.