Transferuri de doi bani, fotbal tot așa!



E foarte posibil ca eu să fi făcut o fixație în direcția asta, pentru că de când susțin această rubrică, nu trece măcar o singură varăfără să atac, de mai multe ori, subiectul transferurilor de jucători la echipele noastre de primăligă, oricum s-ar numi aceasta. Ba, de când își zice parcă la mișto „Superliga”, glumele astea de transferuri în ambele sensuri (adică fotbaliști și cumpărați, și vânduți) au devenit parcă încă mai amuzante. Din ceea ce am putut pricepe eu până acum, parcă dintre toate divizionarele noastre de elită, cel mai bine stăîn acest moment Dinamo, fiindcă… stă! Adică n-are voie (sau nu avea până acum vreo trei zile) să facă transferuri, embargoul fiind doar una din restricțiile impuse echipei care de fapt ar fi trebuit… întâi să nu apară,iar în ultimii ani să fie de câteva ori pe an desființată! În sfârșit, cu tot cu interdicții, Dinamo are un lot absolut rezonabil, cu foarte puține rebuturi de import, iar ceea ce a jucat în finalul sezonului din B a fost un fotbal plăcut și vioi. Chestiile tari cu adevărat sunt însă în vârful ierarhiei, acolo unde alea patru presupus mai breze sunt așteptate să-și înceapă programul de divertisment la nivel european. Ele cică „se întăresc”. Cum cu ce? Care cu presupuși fotbaliști (cei mai buni fiind aia pe care și-i iau una de la alta!), care cu caricaturi de antrenori, care și cu din ăștia, și cu din ăia! În privința a ce vor reuși ele să producă ne vom lămuri imediat, încă din primul tur preliminar. V-am mai provocat la genul ăsta de pariuri. Așadar: pariază cineva că pierdem cel puțin două din patru după primul tur în care vor juca? Și că nici pomeneală de Champions’ sau Europa League? Și că în Conference, cu foarte multă baftă, am putea vedea cel mult una din panaramele astea care mimează fotbalul? Dacă e să găsesc și un punct pozitiv în vânzoleala asta de doi bani, atunci acela e ca măcar am scăpat de clovnul Dan Petrescu, ceea ce măcar face aerul respirabil.



Recomandări

Gheorghe Șoldan, atac la liderul PNL: „Nicolae Ciucă plătește milioane din bani publici ca să se cațăre pe cadavre, sperând că asta îl va duce în turul doi al alegerilor prezidențiale”