Steaua

Transferul lui Rădoi la arabi în cifre și comentarii



Rădoi, subiectul zilei în România
Rădoi, subiectul zilei în România

Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că fundașul Mirel Rădoi, care va fi transferat la echipa Al Hilal, va avea un salariu de 1,4 milioane de euro la gruparea din Arabia Saudită. „Astăzi, se semnează actele. Șase milioane suma de transfer, iar pentru el 1,4 milioane de euro salariu. Cum să-ți pară rău când el pleacă la mai bine. Și nu îți mai pare rău pentru că intră șase milioane la club, se face o economie de 40.000 pe lună cât era salariul lui la Steaua. De mult îmi spunea Olăroiu că îl vrea, zicea că poate să dea pentru el 6-7 milioane. Eu vroiam să plece în Europa, dar asta e situația. Performanță a făcut, glorie are destulă. În urma gloriei nu te alegi cu nimic, în primul rând te gândești la tine, la familia ta”, a spus Becali.
Pufanii, înlocuitorii lui Rădoi Finanțatorul stelist are încredere că jucătorii tineri îl vor putea înlocui pe Mirel Rădoi. „Steaua era mai puternică cu Rădoi. Dar performanțe a făcut și fără Rădoi în teren. Îl poate înlocui Tudose. Mai e și Bicfalvi, Lițu, Andrei Ionescu, jucător în care eu am mare încredere. E greu de spus cine îl va înlocui pe Rădoi. Eu l-aș prefera pe Goian. Și Ghionea este un exemplu, dar nu știu dacă are înțelepciunea necesară. Nu e înțelept ca porumbelul. Probabil și Ogăraru ar putea fi un lider. Dar eu l-aș prefera pe Goian”, a menționat Becali.
El a menționat că antrenorul echipei Internazionale Milano, Jose Mourinho, nu s-a mai arătat interesat de Mirel Rădoi. „Mourinho dacă mai era interesat de Mirel îi spunea lui Giovanni (n.r. – Ioan Becali) și nu îl mai dădeam. Atunci a fost și o situație, avea mulți jucători accidentați”, a mai spus Becali.
Bani pentru plata datoriilor către Olăroiu Gigi Becali a glumit spunând că nu mai are bani de transferuri pentru că trebuie să-și plătească datoria pe care o are față de Cosmin Olăroiu, dar a revenit și a precizat că nu va mai realiza transferuri pentru că nu i se pare necesar. „Nu se vor mai face transferuri. De unde bani? Îi dau pe toți lui Olăroiu. E adevărat, am luat niște bani de la Olăroiu, dar a fost doar așa… Însă chiar nu voi mai face transferuri acum. De la Olăroiu am luat un milion de euro, dar pentru altceva… Eu nu am probleme cu criza financiară, dar nici nu o poți ignora. Am venit și eu puțin cu picioarele pe pământ. Nu te poți juca cu milioanele. De acum voi fi mai chibzuit”, a anunțat Becali.
Pițurcă spune că-l va urmări pe Rădoi Selecționerul Victor Pițurcă a declarat, joi, că el este singura persoană care va decide dacă fundașul Mirel Rădoi va mai fi chemat la echipa națională după transferul în Arabia Saudită, la Al Hilal, informează www.sport.ro.
Pițurcă s-a declarat sceptic în ceea ce privește perfectarea transferului lui Rădoi la echipa antrenată de Cosmin Olăroiu, considerând că fundașul ar fi trebuit să plece la Internazionale Milano. „Rădoi trebuia să plece. Eu cred că Rădoi trebuia să ajungă la Inter. Încă nu cred că se va realiza acest transfer (n.r. – la Al Hilal). Nu cred că Rădoi pleacă, până nu văd actele nu cred nimic. Pentru el este un pas înainte. Pentru mine este un dezavantaj că Rădoi pleacă într-un campionat slab, de amatori. O să îi fie greu să se acomodeze acolo, dacă am nevoie de serviciile lui, o să fie selecționat. Doar eu decid dacă o să fie chemat la națională”, a declarat Pițurcă la televiziunea Sport.ro.
Balaci: „Pentru 6 milioane de euro, Gigi fugea cu Rădoi în spate” Managerul general al Universității Craiova Ilie Balaci consideră exagerată suma de 6 milioane de euro, pe care Steaua a anunțat că o va primi pentru transferul căpitanului echipei la Al Hilal, precizând, totodată, că dacă aceasta ar fi fost reală ar fi fugit „Gigi cu Rădoi în spate până la Riyadh”.
„Dacă era vorba de 6 milioane, fugea Gigi (n.r. – Gigi Becali, patronul Stelei) cu Rădoi în spate până la Riyadh. Erau acolo deja acum. Hai s-o lăsăm așa, nu are sens. Fiecare crede ce vrea”, a spus Balaci la televiziunea Sport.ro.
Oficialul oltean susține că salariul fundașului Mirel Rădoi la Al Hilal nu poate fi de 1,2 milioane de euro anual. „Hai să nu vorbim despre bani, că mi-am mai spus părerea și îmi vine să râd. Nu vreau să spun nimic, dar întreb și eu, se duce cumva la Barcelona? Să fim serioși și s-o lăsăm baltă. Am senzația că se vorbește din cărți”, a explicat managerul general al grupării din Craiova, care a fost antrenor trei ani la Al Hilal.



Recomandări