STEAUA

Transferul lui Croitoru, perfectat



Transferul lui Croitoru, perfectat
Transferul lui Croitoru, perfectat

Finanțatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, că s-a înțeles cu finanțatorul stelist Gigi Becali pentru cedarea mijlocașului Marius Croitoru, la schimb cu fundașul Bogdan Panait și pentru suma de 350.000 de euro. „Pe mine mă interesa să fie Panait în această înțelegere, mi l-am dorit foarte mult înapoi. S-a bătut palma a doua oară, suntem oameni serioși, sper să nu mai fie cazul și pentru a treia oară. Acum rămâne doar să fie finalizate actele, care reprezintă o simplă formalitate. Important este că ne-am înțeles până la urmă, iar clubul FC Vaslui este mulțumit, am obținut ce ne-am dorit. Sunt transferuri definitive, atât Croitoru la Steaua, cât și Panait la Vaslui”, a spus Porumboiu. Finanțatorul vasluian s-a referit și la acuzele aduse joi de Marius Croitoru, care a susținut că are de primit restanțe finaciare. „Croitoru a fost tratat la Vaslui cu respectul cuvenit. Atitudinea lui mi-a lăsat un gust amar, e o lipsă de respect și chiar de demnitate. Până la urmă tot îi dădeam drumul, nu poți să ții un jucător cu forța. Lui Croitoru i s-au plătit banii la zi, în plus 32.500 de dolari, și spune că mai avea de primit. E de neînțeles. La Vaslui a câștigat într-un an 102.500 de dolari, cu toate că avea un contract de 70.000 de dolari pe an, iar plățile prin conturi bancare demonstrează că am fost cât se poate de corecți. Poate că el vroia banii și pe următoarele șase luni, cine știe? La Vaslui a câștigat în trei luni cât în întreaga carieră și acum e normal să ne înjure. Dacă era neplătit, credeți că nu făcea memoriu la comisie? Ducă-se, dar să nu rămână lumea cu impresia că Vasluiul nu își plătește jucătorii. Îi doresc baftă la Steaua și îl așteptăm măcar să predea echipamentul”, a comentat el. Transferul lui Croitoru la Steaua a fost, săptămâna trecută, subiectul unei dispute între fostul finanțator de la FC Vaslui, Adrian Porumboiu, și managerul general stelist Mihai Stoica. Cei doi s-au contrazis pe tema clauzei de reziliere a contractului dintre Croitoru și clubul moldovean. Porumboiu susține că în actul adițional al contractului se specifică faptul că jucătorul poate pleca pentru „minim 550.000 de euro”, iar Stoica spune că a văzut actele și că suma este în dolari. De asemenea, Porumboiu a afirmat că Dinamo a oferit 800.000 de euro pentru Croitoru, astfel că nu este de ajuns ca Steaua să achite clauza de reziliere și trebuie să negocieze cu FC Vaslui, deoarece nu este vorba de o sumă fixă, ci de una minimă. În replică, Mihai Stoica a susținut că nu este nevoie de nicio negociere, fiind suficientă achitarea sumei menționate. Impresarul Adrian Ilie a declarat că FC Steaua a achitat 550.000 de dolari, reprezentând clauza de reziliere a contractului dintre mijlocașul Marius Croitoru și FC Vaslui, iar jucătorul poate semna o înțelegere cu gruparea din Bulevardul Ghencea.



Recomandări