Transfer la un spital din Budapesta pentru turista din Ungaria rănită grav în urma unei explozii în autorulotă

Autorulota de la Crucea
Autorulota de la Crucea

O turistă din Ungaria care a suferit arsuri pe mai mult de jumătate din suprafața corpului, în urma unei explozii în autorulota cu care campa în zona localității Satu Mare, comuna Crucea, a fost transferată la un spital din Budapesta.
Starea femeii de 57 de ani este delicată, suferă de arsuri pe circa 60% din suprafața corporală, fiind intubată și ventilată mecanic.
Aceasta a fost preluată joi, în jurul orei 11.00, de pe Aeroportul din Iași de o aeronavă civilă din Ungaria, cu echipaj medical.
De la Spitalul Județean Suceava și până la Aeroportul din Iași pacienta a fost transportată cu o ambulanță privată, la solicitarea echipajului medical din țara vecină.
La Suceava, pacienta fusese internată la Terapie Intensivă, la Chirurgie Plastică și Recuperatorie.
Incidentul de la Crucea s-a consumat marți dimineață, când femeia a mers să aprindă butelia de voiaj pe care o aveau pentru a face cafea. Nu a simțit că erau scăpări de gaz, iar în momentul în care a aprins bricheta s-a produs deflagrația, care nu a fost urmată de incendiu. În urma exploziei, ea și soțul acesteia au suferit arsuri și diferite leziuni, care erau mult mai serioase în cazul femeii.
La fața locului au mers pompierii militarii, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Cei doi au primit îngrijiri din partea echipelor medicale, iar ulterior au fost transportați la Spitalul Municipal Vatra Dornei.

Recomandări

O femeie care era pasager într-un autobuz TPL a ajuns la spital după ce șoferița de la volan a frânat brusc pentru a evita un accident

Femeie însărcinată și un bărbat de 77 de ani, duși la spital după ciocnirea dintre un tir și un autoturism