Transfer la Steaua, cadou la împlinirea a 20 de ani, pentru un dublu campion național la juniori cu LPS Suceava



Matei Bivol și antrenorul Codrin Prorociuc
Matei Bivol și antrenorul Codrin Prorociuc

Clubul de rugby Steaua a anunțat că l-a transferat pe tânărul de mare perspectivă Matei Bivol, în vârstă de 20 de ani, dublu campion național la rugby, juniori I, cu LPS Suceava.

Clubul a făcut anunțul chiar în ziua în care Matei a împlinit 20 de ani.

Matei Bivol devine astfel al treilea tânăr jucător sucevean legitimat la Steaua, după Alin Conache și Gabriel Plăcintă.

Matei este din municipiul Suceava și a jucat deja câteva meciuri la seniori, pentru Rugby CSM Bucovina Suceava.

Antrenorul Codrin Prorociuc, cel care l-a avut în lot în ultimele două sezoane, când LPS Suceava a obținut două titluri naționale, la juniori I, a precizat că Matei este sucevean, a început acest sport cu antrenorul Vasile Conache și a continuat la juniori și la Gura Humorului, cu Florin Nistor.

El a fost în ultimii ani în lotul LPS Suceava, la seria de performanțe din campionatele de juniori.

Sportivul este polivalent, putând evolua ca mijlocaș la deschidere, centru sau aripă.

Foarte important, tânărul va rămâne legitimat și la LPS Suceava, pentru a încheia acest sezon la juniori I, și există un protocol cu Steaua, urmând să poată fi cedat pentru anumite meciuri și la echipa de seniori de la Suceava.

Dintre rugbiștii campioni naționali cu LPS Suceava, doi sunt legitimați la Steaua, doi la Baia Mare și trei la Timișoara, echipe din prima ligă profesionistă.

Alți trei sportivi erau la Dinamo, însă, din păcate, aceștia au revenit acasă, la Suceava. Se fac eforturi acum ca cei trei să revină să joace pentru echipa de seniori CSM Bucovina Suceava.



Recomandări

Aventura la Dinamo s-a terminat în doar șase luni pentru toți cei trei campioni naționali la rugby plecați de la Suceava

Aventura la Dinamo s-a terminat în doar șase luni pentru toți cei trei campioni naționali la rugby plecați de la Suceava
Aventura la Dinamo s-a terminat în doar șase luni pentru toți cei trei campioni naționali la rugby plecați de la Suceava