Tramvaiul implicat în accidentul din Iași este donat din Elveția și avea revizia făcută în martie



Tramvaiul implicat în accidentul din municipiul Iași, soldat cu un mort și alte trei persoane rănite grav, face parte dintr-un lot de tramvaie donat de statul elvețian în decembrie 2010 și avea revizia tehnică făcută în luna martie, a declarat, luni, viceprimarul Romeo Olteanu.
Viceprimarul municipiului Iași Romeo Olteanu a spus că tramvaiul reprezintă o donație făcută de statul elvețian la sfârșitul anului trecut, precizând că ultima revizie tehnică a fost făcută în 9 martie.
El a precizat că, în urma anchetei, se va stabili dacă accidentul s-a petrecut din vina vatmanului sau ca urmare a unei probleme la sistemul de frânare.
Acest tip de tramvaie a fost fabricat în 1973 și modernizat după 1990, putând transporta 221 de călători (54 locuri pe scaune și 167 în picioare).
Începând cu 2003, în urma programului „Donație de tramvaie”, derulat de către Guvernul Confederației Elvețiene prin Secretariatul de Stat pentru Relații Economice (SECO), în parteneriat cu municipalitatea ieșeană, parcul de tramvaie al RATP a fost suplimentat cu o serie de vagoane provenite de la unitatea de transport din Berna (Elveția).
O persoană a murit, iar mai multe au fost rănite, luni după-amiază, după ce un tramvai a deraiat și a lovit mai multe mașini, în municipiul Iași.