Cuplurile care locuiesc împreună înainte de căsătorie au aceleași șanse de a avea o căsnicie lungă ca și soții care nu au coabitat înainte de nuntă, potrivit unui studiu american realizat de Centers for Disease Control and Prevention (CDC), citat de AFP.
Acest studiu a fost realizat pe baza datelor furnizate de un sondaj efectuat, în 2002, de National Survey of Family Growth, pe un eșantion de 13.000 de persoane.
Astfel, în rândul cuplurilor americane, 28% dintre femei și același procent de bărbați au locuit împreună cu partenerul de viață înainte de prima lor căsătorie, în timp ce 23% dintre femei și 18% dintre bărbați nu au locuit cu partenerul înainte de a se căsători cu acesta.
Potrivit studiilor precedente, în trecut coabitarea era asociată, în special pentru bărbați, cu eșecul în căsnicie.
În 2002, bărbații care trăiau în concubinaj cu partenerele lor de viață, cu care intenționau să se căsătorească ulterior, aveau la fel de multe șanse ca durata căsătoriei lor să depășească durata medie de 10 ani. Astfel, această probabilitate era de 71% pentru bărbații care au trăit în concubinaj și de 69% pentru cei care au locuit separat.
În cazul femeilor, probabilitatea ca mariajul lor să dureze 10 ani era mai mică, în 1995, pentru femeile care au locuit cu viitorul lor soț, comparativ cu cele care nu au făcut acest lucru.
În schimb, potrivit cifrelor din 2002, probabilitatea ca mariajul femeilor să dureze cel puțin 10 ani era aproape aceeași pentru femeile care au coabitat cu intenția de a se căsători (65%), ca și pentru cele care nu au făcut-o (66%).
În Statele Unite ale Americii, 46% din totalul femeilor și 42% din totalul bărbaților, cu vârste cuprinse între 15 și 44 de ani, sunt căsătoriți.
În medie, două treimi din primele mariaje durează 10 ani sau mai mult.
Mai mult de jumătate din totalul concubinajelor se încheie printr-o căsătorie în următorii trei ani.
Peste 25% dintre americanii cu vârste cuprinse între 40 și 44 de ani se află deja la cel puțin a doua căsătorie – 27% pentru femei și 26% pentru bărbați.