Trăiri de parior



Știu că fiecare parior e Stan Pățitul, fiecare având povești despre ultimul minut al prelungirilor, momentul optim în care biletele se duc unde se duc. Dar parcă mie mi se întâmplă mai abitir decât altora! Nu pricep în ruptul capului, dacă tot se spune că balanța noroc-ghinion se echilibrează în timp, de ce proporția meciurilor câștigate în ultimul minut, față de cele pierdute, este cam de 1 la 5. Și tot scade! Ultima ispravă este legată de meciul Rapid-Tg. Mureș. M-am gândit mult înainte de a introduce acest meci într-o schemă desfășurată pe mai multe buletine. Știu foarte bine reputația Rapidului, dar am considerat că deja își făcuse norma de gafe în acest campionat, așa că meciul cu mureșenii urma să îi găsească foarte concentrați pe problemă. Stilul tenace al echipelor lui Sabău îmi dădea ceva rezerve, dar am conchis că Rapidul va câștiga totuși, la mare luptă. Ce s-a întâmplat știți cu toții… Pancu s-a bucurat de acel gol de parcă meciul deja se sfârșise, a încleștat pumnul de vreo 10 ori, a oferit bezele, a desenat o inimioară! Lucescu, sărăcuțul de el, a băgat fundaș în loc de atacant, invitând adică adversarii peste ei. L-a mai băgat și pe Roman care, din jucătorul promițător care era, a devenit un fel de găină fără cap. Iar Deac a ținut cu tot dinadinsul să ia un roșu în mod stupid, deși scăpase de vreo două ori înainte (l-a lovit cu capul pe Astafei în același stil în care o făcuse și Wesley în Liga Europa, gest pentru care brazilianul a luat, pe lângă roșu, și vreo trei etape de suspendare. În fine, a ieșit golul ăla în minutul 94, la care Marcos Antonio a întors ca tramvaiul, la care Coman mai întâi s-a retras și apoi a ieșit, la care etc… Mi-am ținut firea, deși tocmai ratasem un bilet de vreo 30 și ceva de milioane vechi. Am aruncat o privire și pe celelalte buletine, care teoretic nu aveau cum să fie câștigătoare fiindcă mai devreme ratasem și 2-ul la Bologna-Napoli, dar ce văd? Pe unul din ele, în loc de Bologna-Napoli figura, printr-o greșeală a operatoarei, Atalanta-Lazio, tot 2, dar care ieșise cu o cotă dodoloață de 2,75! Doar că Rapidul era la locul lui și pe acest bilet, la care câștigul ar fi fost de aproape 50 de milioane vechi! Așadar, fără acel gol la potou, cele două buletine s-ar fi cumulat și aș fi avut și eu în concediu bani de-o ciorbă. Ba chiar de o ciorbă la Mediterana. Aș fi vrut să mai trăiesc o dată faza, să mă concentrez mai mult, poate – cine știe? – o deviam peste poartă! Dar așa-mi trebuie dacă nu sunt consecvent regulii mele de-o viață: fără cote mici pe bilet!
Și fiindcă astăzi este ziua marii finale bucureștene, să vă spun că țin cu Bilbao (mi-a plăcut formularea unui coleg, fotbalul-șampanie), dar că voi paria pe X. Dacă va fi să dea Llorente gol în min 90+4 promit să nu mă supăr. Dar parcă văd că dă Falcao…