Un bătrân din Vornicenii Mici, comuna Moara, în vârstă de 86 de ani, trăiește în condiții greu de imaginat. Cu o rană deschisă pe spate care îi „mănâncă” din trup, rană care puroiază și sângerează și îi dă bătrânului dureri groaznice, într-o locuință plină de purici, mizerabilă, hrănindu-se din mâncarea pe care i-o aduc din milă vecinii, Iulian Cucu nu-și dorește decât să se termine odată chinul acesta, povara anilor grei ai bătrâneții.
Și-a pierdut fiica în vârstă de 35 de ani
Bătrânul abia mai merge, sprijinit de un băț, cu trupul slăbit, gârbovit de o boală grea, care îi taie orice speranță de viață. După ce și-a îngropat fiica de doar 35 de ani, mândria tatălui, pentru că o purtase la facultate și avea un serviciu bun la Brașov, bărbatul și-a pierdut și le-a condus pe ultimul drum și pe cele trei soții cu care a fost căsătorit. I-a rămas ca stâlp la bătrânețe fiul său, care din varii motive ajunge destul de rar pe la bătrân, deși locuiește în Burdujeni.
Au aflat de la ziariști
După ce Monitorul de Suceava a aflat de situația groaznică în care poate să viețuiască bătrânul din Vornicenii Mici, am cerut câteva explicații Primăriei Moara, respectiv departamentului de asistență socială din cadrul instituției. Reprezentanții primăriei nu știau de cazul bătrânului, dar au mers împreună cu redactorul Monitorului de Suceava la casa bărbatului, pentru a se convinge cu ochii lor de drama acestui om. Asistentul social din cadrul Primăriei Moara, Elena Blîndu, a fost și ea surprinsă de mizeria în care locuiește bătrânul Iulian Cucu, dar, în același timp, a fost nemulțimită că vecinii nu au sesizat la primărie în ce condiții grele trăiește bărbatul. „Noi am mai avut cazuri asemănătoare, pe care le-am rezolvat. Am trimis un bătrân la Căminul de bătrâni de la Ilișești, deși avea pensie foarte mică, am responsabilizat familiile altor bătrâni – cazuri sociale, dar de acest caz chiar nu am știut”, ne-a explicat Elena Blîndu.
Responsabilitatea familiei, plasată autorităților
În prezența noastră, asistentul social l-a sunat și pe fiul bătrânului, pentru a-l întreba dacă se va ocupa de îngrijirea tatălui său, de ce a ajuns în această situație critică și ce măsuri se pot lua în viitor. Fiul bătrânului a spus că ar fi de acord ca Primăria Moara să găsească o soluție în cazul tatălui său: să fie dus într-un centru social sau să i se aducă un asistent personal la domiciliu, pentru că el, a mai completat bărbatul, are serviciu și nu poate să ajungă foarte des la tatăl său, cu care nu este în relații foarte bune de mai mult timp.
Trăiește cu o gaură sângerândă în spate
Bietul bătrân, care a muncit ca agricultor o viață, are o pensie de circa 400 de lei, pe care ar fi în stare să o dea integral unei persoane sau unei instituții de ocrotire socială, doar să iasă din casa mizerabilă, să aibă un pat cu o lenjerie curată, haine curate, să beneficieze de servicii medicale, în primul rând, pentru că boala de care suferă impune un tratament și pansarea în condiții sterile a rănii pe care bărbatul o are pe spate. Rana bărbatului a avansat atât de mult, încât este ca o gaură în spatele bătrânului. Căldura, mizeria, insectele, puricii, toate fac ca acea rană să puroieze și să devină din ce în ce mai adâncă.
Prim ajutor din partea asistentului comunitar
Elena Blîndu ne-a spus că având și acceptul familiei bătrânului, va încerca să îi scoată acestuia un certificat de handicap, pentru a putea să fie internat într-un centru de bătrâni. Pe de altă parte, există și posibilitatea ca un asistent personal să vină acasă la bărbat, pentru a-l îngriji, pentru a-i face mâncare, curățenie. „Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să aducem un medic să-l vadă pe bătrân. Am vorbit deja cu asistentul comunitar al Primăriei Moara, care va merge acasă la bătrân și îi va acorda primul ajutor. Nu mai poate sta nepansat. Fiul bărbatului ne-a spus că bătrânul a fost internat în spital, nu cu mult timp în urmă. După ce a fost externat, putea să ne anunțe și pe noi cineva, pentru a-l ajuta pe bătrân. Încercăm să găsim o soluție în cazul bătrânului, pentru că în aceste condiții nu mai poate să trăiască”, a completat asistentul social din cadrul Primăriei Moara.
La mila vecinilor
În ultimul timp, cei care i-au călcat pragul au fost câțiva vecini, oameni cu suflet mare, care nu pot sta nepăsători să vadă cum un om care a ajuns la o anumită vârstă, se chinuiește sub povara bolii, a foamei, a mizeriei, din cauza indolenței familiei. Este greu și pentru vecini să intre în casa bărbatului, unde, chiar de la intrare, îți sar pe picioare puricii și mirosul urât îți întoarce stomacul pe dos. Știi, însă, că omul nu a mâncat de câteva zile și atunci uiți de toate aceste neajunsuri, îi lași farfuria cu mâncare caldă și cauți cât mai repede ieșirea. Se spune că nu ai dreptul să judeci pe nimeni, mai ales în zilele acestea, când sărăcia se resimte în tot mai multe familii, dar să știi că tatăl tău are o boală gravă, care-i macină corpul și-i lasă răni care îți rup sufletul doar privindu-le, și să nu-ți faci timp pentru a-i aduce o cană cu apă, pentru a-l pansa, chiar și la câteva zile distanță, sau să-l lași de izbeliște, pradă mușcăturilor de purici și ploșnițe, nu mai ține de sărăcie, ci de omenie.
Bătrân, la 86 de ani
Trăiește cu o rană deschisă pe spate care puroiază, într-o cameră plină de purici, la mila vecinilor
