Formația pregătită de Ioan Radu s-a răzbunat pe Dacia Unirea Brăila pentru toate frustrările adunate în această primă parte a returului. Cum tensiunile din jurul echipei atinseseră cote alarmante după eșecul din etapa precedentă în fața eternilor rivali de la FC Botoșani, succesul zdrobitor în fața Brăilei a venit tocmai la țanc pentru a readuce liniștea la gruparea suceveană. După o primă jumătate de oră de dominare teritorială, gazdele au deschis scorul în minutul 32 prin Roman, în urma unei faze șnur care a făcut șah mat apărarea brăileană. Peste trei minute are loc momentul psihologic al meciului. Rață scapă singur spre poarta oaspeților și este faultat din poziție de ultim apărător de Olteanu. Aproape de fază, centralul Cătălin Florescu din Techirghiol dictează eliminarea goal-keeperului Unirii și lovitură de pedeapsă pentru suceveni, care avea să fie transformată impecabil de Viorel Dinu. Cu meciul rezolvat în proporție de 90 la sută, fotbaliștii suceveni prind aripi și încheie prima parte a întâlnirii cu o ratare monumentală a lui Dinu. Pe fondul unei neatenții a apărării gazdă, jucătorii pregătiți de Imilian Șerbănică sînt foarte aproape să relanseze partida în minutul 50, însă Ochia a trimis puțin peste poartă din poziție de unu la unu cu Luca. Pe fondul unei superiorități totale, Cetatea a majorat logic avantajul în minutul 68 prin Andrieș, care l-a învins pe portarul de rezervă al Brăilei, Mitrea, cu un șut din alergare de la 18 metri. Imediat, peste doar câteva zeci de secunde, scorul a devenit 4-0. Roman a prins un șut violent la colțul scurt, Mitrea a respins cu dificultate balonul, iar Dinu aflat pe fază a înscris cu sânge rece, după ce în prealabil l-a mai culcat o dată pe portarul advers. Cireașa pe tort a pus-o Andrieș în minutul 77, după ce a primit o pasă inteligentă de la fundașul Matei. În ultimele momente ale întâlnirii brăilenii au izbutit performanța de a trimite primul șut pe poarta suceveană, însă balonul trimis Ciocea din lovitură liberă a fost reținut cu siguranță de juniorul Luca. Putea fi însă 6-0 la final, dar Gavrilescu nu l-a putut învinge pe Mitrea din poziție centrală, de la 14 metri. Așadar victorie concludentă pentru Cetatea în fața unei formații bune din serie, cu un scor la care nu sperau nici cei mai optimiști suporteri la începutul întîlnirii.
Formația antrenată de Ioan Radu a început partida în alcătuirea Luca – Matei, Berezoschi, Bordianu – Roman, Croitoru (55 Gavrilescu), Miu (72 Cioran), Băsăscu, Rață (40 Apetri) – Andrieș, Dinu.
Dacia Unirea Brăila a evoluat în formula Olteanu – Constantinescu, Ivan, Baldovin (73 Pelin) – Hristian (46 Ciocea), Ochia, Olenic, Dobre, Șandru (37 Mitrea) – Pleșa, Ungureanu.
– Radu: „Este o victorie de moral”
Declarații după meci
Imilian Șerbănică, Dacia Unirea Brăila:
Ce pot să spun după un asemenea dezastru, că am fost penibili? Jucătorii mei au făcut cel mai prost meci din această ediție de campionat și nu au nici o scuză pentru acest lucru.
Ioan Radu, Cetatea Suceava:
Acesta este fotbalul, nici nu se uită nici nu se învață într-o săptămână. De obicei când echipa traversează un moment dificil jucătorii se mobilizează la maxim, așa cum a fost și cazul partidei cu Brăila, în care băieții au arătat o stare de spirit și o atitudine exemplară. Este o victorie de moral, care a readus fotbaliștilor încrederea în forțele lor în perspectiva jocurilor dificile care urmează.
Surpriza plăcută numită Mihai Luca
După ce la mijlocul săptămânii a debutat în poarta Cetății în derbyul cu FC Botoșani înlocuindu-l în minutul 56 pe Costaș, juniorul Mihai Luca a evoluat ieri pentru prima dată în fața propriilor suporteri pe Areni. Proaspătul internațional de juniori a profitat din plin de accidentarea lui Rohețki și de prestațiile neconcludente ale lui Focșăneanu și Costaș și a devenit în acest moment portarul numărul unu al echipei antrenate de Ioan Radu. Sucevean get beget, produs al centrului de copii și juniori de la Liceul cu Program Sportiv, Luca a fost primit cu simpatie de spectatori, care pentru a-l încuraja i-au scandat în repetate rînduri numele. Iar tînărul de 18 ani nu i-a dezamăgit, reușind performanța să nu primească nici un gol în primele sale 120 de minute de Divizia B.





