E limpede că se joacă tare. Se joacă machiavelic. Se joacă pentru alegătorul din mine, urât. Unora li se pare că-i frumos. Ajuns pe Litoral, fiindcă i-am promis fiicei mele celei mici că, imediat după serbarea școlară și după premiul luat, o duc la mare, încerc să compensez pustietatea din hotel și frigul de pe plajă, citind în cameră. Îmi arunc un ochi pe știrile postate de colegii mei de la AMPress. Una declanșează o avalanșă de injurii. E cea legată de măsura, catalogată drept „populistă” (nu am înțeles dacă de redactori sau de partidele de opoziție), prin care Victor Ponta, de pe patul de spital, scade TVA-ul, ieftinește doctoriile, mărește pensiile (așa scrie un cititor!), face, în sfârșit, Dreptate. Mă bucur. Nu că și-a scrântit piciorul, ci că readuce românilor, bolnav fiind de-o boală care l-a luminat, laptele și mierea visate. În sfârșit, pe linia Baku – Istanbul, premierul nostru, care n-a mai dat nas în nas cu procurorii DNA, pentru, se zice, niște furtișaguri în Gorj, fiindcă s-a operat de o suferință veche tocmai la turci și nu poți deranja o suferință, a făcut, în sfârșit, dreptate. A dat, dintre feșe și seringi, dezlegare la dreptate. Se dă îndărăt mărită, foarte bine, pensia mea de scriitor și ziarist, care după 44 de ani de muncă, primesc mai puțin decât un șomer din Tanganica, doctoriile mele vor fi mai ieftine și sunt multe după un infarct petrecut acum 16 ani, totul devine ca-n grădina raiului. Urât, le zic, și eu ziariștilor mei care au scris, chiar dacă citând declarații politice, că-s măsuri ”populiste”. Sunt măsuri așteptate, sunt măsuri necesare, sunt…Bravo, Ponta! E penal? Ei și?! Dacă, așa cum scrie cineva, într-un comentariu mai pitit, nu-s decât niște minciuni ordinare, dacă statul va da cu o mână și va lua cu alta, dacă ”bunăstarea” nu-i decât o frecție sezonieră? Huuuo, cititorule care scrii împotriva unui om care, de pe patul de spital, face dreptate.
Altcineva mă atenționează că pălmașii lui, detașamentul de luptători pe facebook al lui Ponta, poate că același utilizat de Udrea și Băsescu, a început marea bătălie. Ponta trebuie scos victimă și erou. Așa să fie? Din ce văd și citesc, așa se vor petrece lucrurile. Ponta va fi decretat erou și va fi scos victimă. Nu contează că s-a lovit la genunchi în copilărie sau în tinerețe și l-au apucat junghiurile tocmai când trebuia să dea niște explicații legate de furtul unor, așa înțeleg, milioane de euro de la mine și de la tine. Ce contează mă, urâților, că a furat, dacă-mi mărește și mie pensia, sandvișul, sarailia? De unde? De pe patul de spital, unde unii clocesc suferințe buboase fără să-i doară de popor. Pe el îl doare. Nu în cur cum scriu nenorociții de adversari și de ziariști.
Ponta joacă tare. Înțeleg că pe partea ailaltă joacă Iohannis. Canci, era să zic, dar nu mai zic. Cu cine? Cu Blaga, cu Flutur, cu Roberta, cu Videanu, cu Anca Boagiu, cu toți escrocii care au venit după escrocii pesediști? Cu cine să joace neamțul? Cu poporul, mi se răspunde! Păi poporul e gata să-l sfințească pe Ponta.
România și-a aflat în Victor Ponta pe unul dintre cei mai periculoși conducători pe care i-a avut cândva. Are acasă o armată disciplinată, bine hrănită, bine antrenată, care de 25 de ani fură România și a adus-o unde e. Ne are acasă pe noi, pe mine, pe tine, pe cei cu pensii de rahat, pe cei cu buzunarul gol, scriitorii pe care nu-i mai bagă nimeni în seamă, academicienii prost plătiți, plebea gata să aplaude pentru un covrig. Da, Victor Ponta joacă tare, joacă machiavelic, joacă având succes. Îmi cer iertare, domnilor cititori, pentru cei care au scris sau au citat că Ponta ia măsuri ”populiste”. Nu, ia măsuri eroice, pentru noi. Dă din doctoriile lui pentru mine și pentru tine, bolnavule. Refugiat la Stambul, ca Dimitrie Cantemir, el muncește ostatic pentru țară. Patul lui de spital e România de la Otomani. Țara trebuie să uite cum am ajuns aici, cine ne-a adus aici, cine-s nemernicii. Da, Ponta, într-un picior, joacă tare și, pe partea ailaltă, e un neamț singur și stingher. Ce armată să utilizeze? Mai apare din când în când Băsescu, cu râsul lui din ce în ce mai constipat, personaj cu toată familia penală sau aproape, și se preface ba că-i dă dreptate, ba că-i dă un șut în bărbie sasului, în ambele variante aducându-i deservicii.
Da, trăiască Victor Ponta! Să ne rugăm să se facă bine iute, să schimbe PSD-ul deneaurile imperialiste în acest timp, legile să devină omenești cu marii escroci și drastice cu ăi de au furat un măr sau un covrig. Ponta joacă tare, joacă la cacialma, dar toți care joacă la cacialma își găsesc fraierii. Mă declar fraier. Trăiască suferindul nostru național!