Trăiască prostia!

Piesa lui Steinbeck „Oameni și șoareci” (de fapt, în original, „Of Mince and Men”, adică, „Șoareci și oameni”) pornește de la o nuvelă în care personaje sunt Lennie și Smart, primul, inteligent și educat, al doilea, întârziat mental. Dramatizarea purtând același titlu, care i-a prilejuit lui Florin Piersic marele rol al întregii cariere, și mai ales filmul lui Gary Sinise, au făcut din sintagma „Oameni și șoareci” o autentică marcă a coabitării tragice dintre inteligență și prostie. Nu întâmplător am evocat-o, fiindcă, după cum ne informează cecetătorii din laboratoare, prostia șoricărească pare vindecabilă, în vreme ce, sperăm că doar deocamdată, la om pare făr-de leac. Ar fi vorba despre gena RGS-14, care, precum „căpăstrul” pus la motoarele mașinilor prea nervoase, limitează viteza maximă. Dacă-l pui, poți și să-l scoți – la șoareci. Pentru omenire ar exista doar vagi speranțe. Totdeauna am fost înclinat să cred că proștilor le lipsește ceva, o rotiță-n creier, o supapă în calea gândirii hăbăuce, le scârțâie o terminație nervoasă coclită – și, când colo, aflu că, de fapt, le prisosește: au o genă în plus. Anihilabilă medical. Mă tem, totuși, că John Hepler, autorul neașteptatei descoperiri, nu dă dovadă chiar de inteligență atunci când reduce prostia doar la incapacitatea de învățare și memorare. Una-i una, alta-i alta. Einstein dădea prostiei dimensiuni cu totul astrale când spunea că „Universul și prostia sunt infinite; totuși, de primul nu-s așa de sigur.” De prostie însă, este. Dar să zicem că autorul descoperirii, dl. Hepler, după ce a experimentat îndelung pe șoareci, cărora le-a măsurat un consistent spor de inteligență după jugănirea genei Simpson, va izbuti să producă serul minune capabil să-i facă pe toți strălucitor de deștepți. Oare nu va fi sfârșitul lumii? Va să zică tu, prostul proștilor, iei recomandarea de la medicul de familie, cumperi de la farmacie fiola de ser anti-Simpson (va fi pe lista de compensate), te duci la Secția „Inteligentia” a spitalului județean, acolo ți se pune o perfuzie cu serul miraculos, și din idiot devii geniu. Nu-i greu de bănuit că tot românul s-ar buluci la ușa medicului mai ceva ca la service-urile care montează, când dă zăpada, cauciucuri de iarnă, solicitând, în virtutea drepturilor omului, grabnică perfuzare. Imediat, vaccinul se va vinde pe sub mână; la fel de instantaneu vor apare pilele, listele de priorități, intervențiile politice, exceptările și derogările. Sigur, țara ar avea enorm de câștigat dacă primul tratat va fi guvernul. Dar ce se va întâmpla mai departe? Cu siguranță, partidele politice nu-s interesate de o cură generală anti-prostie: dacă electoratul se deșteaptă în masă, cine-i mai votează? Candidații dubioși nu mai au cum năuci un popor blagoslovit cu IQ maxim! Cei ce dădeau tunuri vor avea de a face cu un stat la rându-i deșteptat, ca efect al cumulării milioanelor de inteligențe reșapate, așa că ingineriile financiare, oricât de istețe și de susținute partinic, se vor poticni decisiv în zăgazul contra-pus de leacul anti-Simpson. Potrivit lui Em. Hurezeanu, „În antichitate, cei care nu erau interesați de politică se numeau idioți”. Azi, n-o fi invers? Trebuie să recunoaștem că o lume alcătuită numai din ne-proști ar fi teribil de plicticoasă, stresantă și incomodă. Toți fiind egal-deștepți, dialogurile ar urca în sfera strălucirii, prostul satului va cere daune pentru că a fost injectat cu întârziere, polițiștii vor sclipi (intermitent) de inteligență, orice tactică, de la table la războiul atomic, fi-va anihilată „in nuce”, vor dispare bancurile și comediile, moare Bulă, iar măria sa alegătorul se va afla în grea cumpănă când, deștept la rându-i, va trebui să aleagă un deștept dintr-o listă ornată numai și numai cu deștepți. Închipuiți-vă, la taraba cu morcovi și castraveți, un dialog cumpărător-vânzător rom purtat la nivelul Pleșu-Patapievici, pe Guță și Salam cântând în „Carmina Burana”, pe Becali beștelindu-l pe Lăcătuș cu citate din Kierkegaard, pe Boc dirijând Filarmonica din Boston! Uniformizarea IQ-urilor ar fi ucigătoare, fiindcă proștii, la urma urmei, sunt suportabili, dacă nu chiar vital necesari; cine n-are proști, să-și cumpere! Nu de la idioți ni se trag necazurile nației, ci, dimpotrivă, de la isteții activi care s-au priceput să ia fața, să sfeterisească maul și să julească portofelul ne-proștilor blajini și adormiți. Dacă-i deșteptăm pe toți, unde ajungem? La sufocarea prin inteligență! Funcționează, însă, și o îndoială: o sugerează Belinda Cannone în cartea „Triumful prostiei – mic tratat despre prostia inteligenței”, unde analizează „mecanismele care produc prostia tocmai pe tărâmul inteligenței”. Altfel spus, este studiată „neghiobia inteligenței într-o lume a deștepților”, acolo unde se va instaura reflex o nouă ierarhie: scara gradațiilor nu va mai porni de jos, de la prostul-bâtă către deștept, ci va marca doar nuanțări în etajul superior, rezervat minților luminate. Dar tot la departajări și etajări gingașe se va ajunge… n-o fi mai bine s-o lăsăm baltă cu speculațiile și cu experimentările pe șoareci? Oamenii cu oamenii, șoarecii cu șoarecii! Să rămână cum am vorbit în tren, fiindcă prostia, de când hăul, e scrisă-n legile omenești.