Traian Popovici s-a născut la 17 octombrie 1892, în satul Ruși Mânăstioara din comuna Udești, județul Suceava, în familia preotului Ioan Popovici. Este strănepotul preotului Andrei din Udești, cel care la 1777 a refuzat să depună jurământul de credință față de noua stăpânire austriacă, trecând în Moldova. Din arborele genealogic vedem că aproape toți membrii familiei au fost preoți. Traian Popovici face parte din a șasea generație a răzvrătitului iereu Popa Andrei din Udeștii Sucevei, adăpându-se din agheasma iubirii de neam, sfințită de iluștrii săi dascăli de la cunoscutul gimnaziu greco-oriental din Suceava.
A fost ales pentru anul academic 1913-1914 președinte al societății studențești „Junimea” din Cernăuți. A dezertat din armata austriacă în toamna anului 1914, înrolându-se voluntar sub flamura drapelului național din România și a luptat fără întrerupere din prima până-n ultima zi a războiului întregirii naționale. Întors la Cernăuți, a practicat avocatura.
Credincios principiilor de iubire creștină și de înaltă umanitate, în lunile de groază ale anului 1941, când furia hitleristă mâna în lagărele de exterminare zeci de mii de oameni nevinovați, Traian Popovici, în calitatea sa de primar al Cernăuților, a reușit să salveze peste 20.000 de evrei prigoniți și destinați pieirii lor iremediabile. În amintirile sale scrise imediat după război în cartea intitulată „Spovedanie”, fostul primar mărturisește: „Nu este oportun încă să arăt prin ce mijloace și cu ajutorul cui am încercat să influențez indirect voința Mareșalului pe care nu-l cunoșteam și care era așa de departe de Cernăuți”.
În urma implicării pe mai multe direcții a lui Traian Popovici, Mareșalul Antonescu a admis, la început, rămânerea la Cernăuți a unui lot de până la 20.000 de evrei. În realitate, a salvat mult mai mulți. Statul Israel l-a numit pe Traian Popovici „binefăcător al poporului evreu”, proclamându-l „Drept între popoare” și cinstindu-i memoria printr-un cenotaf înălțat în sanctuarul comemorativ Yad Vashem din Ierusalim. A fost numit cetățean de onoare al Israelului. A murit la 4 iunie 1954, în satul Colacu din comuna Fundu Moldovei, în împrejurări destul de misterioase. A fost înmormântat în curtea bisericii din sat. Drept omagiu i s-a ridicat o statuie în apropierea școlii din Colacu.
La Fundu Moldovei a luat ființă Asociația pentru educație, democrație și toleranță „Traian Popovici”. În cadrul acesteia s-au organizat câteva ediții ale Simpozionului Internațional sub titulatura „Model de educație și toleranță”. La prima ediție a participat și un reprezentant al statului Israel. Soțul meu, Filon Lucău, era în colectivul de organizare. Am să exemplific din tematica ediției a II-a „Prejudecăți și stereotipuri în mentalul colectiv românesc”: „Devictimizarea evreilor: cauzalități imaginare și modele explicative în discursul antisemit de după al II-lea război mondial” – cercetător șt. dr. Andi Mihalache (Inst. de Istorie „A.D. Xenopol” Iași); „Depășirea prejudecăților și stereotipurilor în situații extreme: cazul Traian Popovici” – prof. univ. dr. docent Gheorghe Jernovey (prof. univ. Cernăuți); „Memorialistică” – dr. Bursuk Iosif – președintele Asociației deținuților din lagărele de concentrare și prizonierilor din ghetou (Cernăuți), supraviețuitor datorită lui Traian Popovici; „Prejudecăți și stereotipuri despre minorități în Bucovina interbelică” – conf. univ. dr. Florin Pintescu – Univ. „Ștefan cel Mare” Suceava; „Prejudecăți și stereotipii în geneza formării identității europene și a celei românești” – prof. univ. dr. Florin Platon (Univ. „A.I. Cuza” Iași).
La acest eveniment din 25 noiembrie 2009, Asociația pentru Educație, Democrație și Toleranță „Traian Popovici” a prezentat un argument al manifestării, din care redăm doar unele idei expuse: „O abordare corectă, onestă a realităților cotidiene conduce în mod inevitabil la formarea unor caractere și a unor minți care se concentrează pe înțelegerea miezului lucrurilor, pe deconstruirea evenimentul istoric pentru a-i înțelege sensul profund și mesajul pentru ziua de azi, dar mai ales pentru ziua de mâine… Viața trebuie construită în funcție de valori, nu de repere false. Existența umană trebuie văzută ca o oportunitate de schimbare a mentalităților, de renunțare la recuzite conceptuale învechite… Unul dintre lucrurile cele mai evidente și mai deranjante în cazul stereotipurilor și prejudecăților este că, în mod obișnuit, sunt create de cei puternici și aplicate celor slabi, care nu pot controla modul în care sunt percepuți de ceilalți și nu pot schimba aceste percepții. În general, se pleacă de la premisa că stereotipurile sunt adevărate. Se creează, astfel, un cerc vicios care amplifică percepția deformată despre „Celălalt”. Stereotipurile îi afectează pe cei care sunt prezenți într-o lumină negativă. Rezultatul este că, nu de puține ori, aceste clișee se extind în comportamente discriminatorii… Este un fapt evident că prejudecata se referă la „Celălalt” pe care îl stigmatizează, îl izolează de grupul „Nostru”, sugerând că este tiparul după care să ne modelăm gândirea. Dacă „Noi” suntem cei buni, „Celorlalți” nu le mai rămâne decât opțiunea schimbării s-au acceptării stigmatului. Din ideile greșite sau deformate preluate de la alții învățăm de timpuriu să judecăm persoane aparținând unor minorități etnice, unor nații sau rase diferite și să le judecăm parțial și părtinitor. Prejudecata, în acest sens, este strâns legată de stereotip și împreună se transmit de cele mai multe ori de la o generație la alta sau în cadrul generațiilor. Nu e greu de înțeles o asemenea asociere, mai ales știind că psihicul uman are tendința de a căuta confortul mental chiar și cu prețul unor compromisuri față de realitate”.
Trăirea emotivă a participanților a reieșit din discuțiile purtate, cât și din sugestiile pentru ediția din anul următor. Traian Popovici rămâne pentru noi un mare luptător bucovinean și român, un mare om plin de înțelegere și bunătate pentru toți. Din durerea nețărmurită a martiriului neamului său dintre anii 1940-1944, din jalea descumpănitoare a propriului său eu, doar în ultimii ani de viață, a erupt un adevărat vulcan de copleșitoare creații lirice, care zac prăfuite undeva, prin rafturile Academiei noastre. Că această afirmație corespunde în totalul deplinătății versurilor sale ne-o dovedește, cu prisosință, doar ultima strofă dintr-un psalm închinat Moldovei:
„Tu ești, din basm, grăitoare crăiasă,
prisacă de inimi, țară uitată,
din slava veciei stâncă surpată,
sihastră Moldovă, Cenușăreasă!”
Și doar cu puține zile înainte ca suflarea ființei să-i stingă pentru de-a pururi flacăra incandescentă a spiritului său, din tainițele nepângărite ale stihuitorului a izvorât un alt neprețuit imn de slavă, închinat de astă dată Bucovinei:
„Cetină care te clatini
peste-atât noian de slavă,
peste turme de noatini,
peste veacuri de Mușatini
și de datini,
scrise-n scaun la Suceavă.
………………………………..
Fi-vei ce ai fost-grădină,
Codru verde, floare-n plai
miorița pe colină,
doină nouă și senină,
Bucovină,
Bucovină, colț de rai!”
Ne exprimăm convingerea că odată cei ce vor descoperi la Academie filele prăfuite din volumele de poezii ale lui Traian Popovici nu vor pregeta a le hărăzi luminii tiparului, orânduindu-l pe stihuitor printre marii poeți ai Moldovei, ca unul care a binemeritat recunoștința neamului său și cinstirea faptelor sale.
Cunoaștem că la Cernăuți a fost prezentat filmul ”Vor supraviețui doar cei care iubesc. Traian Popovici și alții”, documentar dedicat primarului român Traian Popovici.
Alina Elena Andruhovici
