La Căminul Cultural din comuna Bilca va avea loc joi, la ora 13:00, lansarea volumului „Traian Brăileanu – Studii, documente, încercări literare”, semnat de lector univ. dr. Radu Florian Bruja.
Istoric al sociologiei, teoretician al elitelor, sociolog al modernității și critic al fenomenologiei, primul traducător român al lui Kant după Eminescu, bucovineanul Traian Brăileanu (n. 14 septembrie 1882, Bilca – d. 3 octombrie 1947, Aiud) a fost profesor la Universitatea din Cernăuți (și decan al Facultății de Litere și Filozofie) și a deținut, în cea mai tulbure perioadă din istoria contemporană (1940-1941), demnitatea de Ministru al Educației Naționale, Cultelor și Artelor.
Deși a lăsat o operă scrisă impresionantă (lucrări de filozofie și sociologie științifică, studii și articole, traduceri, scrieri literare), Traian Brăileanu a rămas (după mai bine de jumătate de secol de când s-a stins în închisoarea de la Aiud) prea puțin cunoscut.
Lucrarea, realizată de lectorul univ. dr. Radu Florian Bruja, recuperează pentru memoria Bucovinei o personalitate de prim rang.
Cartea va fi prezentată de prof. univ. dr. Mihai Iacobescu și de poetul și publicistul Alexandru Ovidiu Vintilă.