Traian Băsescu spune că a venit îngrijorat la Fortus Iași, dar că pleacă liniștit



Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Iași, după vizita la Fortus, că a venit îngrijorat la această unitate, dar că pleacă liniștit, întrucât societatea are tot anul 2009 „acoperit” cu comenzi, transmite corespondentul MEDIAFAX „Societatea are acoperit întreg anul 2009 cu comenzi, 75% din acestea fiind pentru export, iar 25% pentru intern. Obiectivul major este producția, dar și restructurarea societății pentru care este deja pregătit un program ce va fi aprobat de ANAF”, a declarat Traian Băsescu.
Șeful statului a mai spus că remarcă parteneriatul conducerii unității cu sindicatele astfel încât să se poată trece peste momentele dificile.
Totodată, el a apreciat faptul că pentru a diminua costurile în fabrică angajații lucrează noaptea, când curentul electric este mai ieftin.
„În prezent, angajații au de lucru, iar asta este foarte important. Nu sunt motive de disponibilizări, iar în ianuarie-februarie 2009 ar putea fi aprobat planul de reorganizare al fabricii. Nu vorbim de o situație în roz la Fortus și sper ca șefii unității să gestioneze plățile către furnizori astfel încât unitatea să nu aibă probleme”, a mai spus Băsescu.
Șeful statului a mai declarat că va monitoriza situația de la societatea ieșeană Fortus și că îl va informa pe viitorul premier despre evoluția firmei.
„Voi urmări Fortus în tot anul 2009, la fel ca și celelalte societăți pe care le-am vizitat în ultima perioadă. Îl voi informa pe viitorul premier, imediat după ce acesta va fi instalat, despre problemele cu care se confruntă aceste unități”, a încheiat Băsescu.
Miercuri după-amiază, președintele Traian Băsescu a vizitat societatea ieșeană Fortus, unde, timp de 20 de minute, a discutat atât cu conducerea fabricii, cât și cu reprezentanți ai sindicatelor, despre situația economică a firmei și perspectivele ei.
Tot miercuri, șeful statului a vizitat Societatea Antibiotice Iași, unde a stat aproximativ o oră, timp în care a discutat cu conducerea fabricii și cu reprezentați ai sindicatelor.
Traian Băsescu a mai vizitat, marți, combinatul Mechel din Târgoviște, iar săptămâna trecută, compania Azomureș din Târgu Mureș, uzinele Dacia din Mioveni și Ford din Craiova, combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea, societatea ArcelorMittal din Galați, șantierele navale Damen din Galați și Daewoo din Mangalia și uzina Upetrom din Ploiești.
De asemenea, vineri, șeful statului a vizitat fabrica Nokia de la Jucu și combinatul siderurgic Mechel din Câmpia Turzii.
Președintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, după vizita la combinatul Azomureș, că motivul deplasărilor sale la diverse companii din țară este legat de apropierea începerii discuțiilor cu partidele politice pentru formarea Guvernului, în vederea limitării efectelor crizei economice.
De asemenea, Băsescu a declarat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, că deplasările efectuate în ultima perioadă în țară, la marile companii, nu au reprezentant campanie electorală, pentru că șeful statului nu putea să stea la Cotroceni și să aștepte ce spun ziariștii și politicienii, în contextul crizei economice.
El a arătat că s-a deplasat într-un număr mare număr de societăți și va continua aceste vizite, în perioada următoare, până când noul guvern va fi instalat, pentru ca să îi poată preda portofoliul de problematici.