Fostul președinte Traian Băsescu a declarat joi pentru MEDIAFAX că susține în continuare amendamentele pe care le-a depus la Legea grațierii, inclusiv cel care prevede grațierea pedepselor de până la zece ani, chiar și pentru corupți, dacă achită pagubele aduse statului.”Nu este vorba de amendamente ale PMP, este vorba de o inițiativă a mea ca senator în Senatul României și ca om cu multă experiență. Partidul nu trebuie să își asume inițiativa mea. Eu am spus în mod repetat că sunt adeptul unei grațieri largi, în perspectiva unei noi politici penale în România, adică o politică penală care să vizeze recuperarea oamenilor. Din acest punct de vedere, prin proiectul propus de guvern, numărul de oameni care ar fi beneficiat de grațiere ar fi fost de circa 900, ori noi avem în penitenciare circa zece mii de oameni peste capacitatea penitenciarelor. De aceea, am mărit plaja, dar și pentru că sunt convins că la încheierea unei perioade de tranziție, și eu consider că tranziția s-a încheiat odată cu alegerile prezidențiale din 2014. (…) Este un moment zero”, a declarat pentru MEDIAFAX fostul președinte Băsescu.