Traian Băsescu, invitat, duminică, la Mănăstirea Lainici, la canonizarea Sfântului Irodion



Mii de credincioși sunt așteptați, duminică, la Mănăstirea Lainici din Defileul Jiului, pentru a participa la slujba de canonizare a Sfântului Irodion, la eveniment fiind invitat și președintele Traian Băsescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Mii de pelerini sunt așteptați, duminică, la Mănăstirea Lainici din Defileul Jiului, unde va fi oficiată o slujbă de canonizare a Sfântului Irodion, fost stareț al Mănăstirii Lainici în urmă cu 111 ani.
La slujba de la Mănăstirea Lainici urmează să participe Patriarhul Daniel, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, IPS Mitropolit Irineu, Mitropolitul Serafim al Germaniei, Mitropolitul Franței și alți 30 de ierarhi din România.
La eveniment sunt așteptați câteva mii de credincioși.
Președintele Traian Băsescu a fost invitat de către Mitropolia Olteniei să participe la evenimentul de la Mănăstirea Lainici.
Moaștele Cuviosului Irodion Ionescu sunt îngropate în curtea Mănăstirii din Defileul Jiului. Acesta a fost starețul Mănăstirii Lainici în perioada 1852-1900, iar rămășițele sale pământești au fost descoperite în anul 2009.