Traian Băsescu îi propune lui Silvio Berlusconi ca România să găzduiască 200 de imigranți tunisieni



Președintele României, Traian Băsescu, i-a telefonat premierului italian, Silvio Berlusconi, pentru a exprima disponibilitatea României de a găzdui 200 de imigranți tunisieni, conform unui comunicat publicat miercuri pe site-ul Guvernului italian.
„În cursul convorbirii telefonice cordiale, președintele român, exprimând apropierea țării sale de Italia în ceea ce privește criza legată de afluxul masiv de imigranți din Nordul Africii, i-a oferit președintelui (Consiliului de miniștri italian – n.red.) găzduirea în România a 200 de imigranți tunisieni, ca gest simbolic de solidaritate concretă”, se arată în comunicatul Guvernului de la Roma.
În replică, Berlusconi și-a exprimat aprecierea pentru „acest gest simbolic, dar de mare prietenie și solidaritate europeană din partea Guvernului și poporului român”.
Confruntată cu un val de imigranți veniți din Tunisia după înlăturarea regimului condus de președintele Zine El Abidine Ben Ali, Italia a făcut apel în repetate rânduri la solidaritatea europeană pentru a face față crizei. La începutul lunii aprilie, Ministerul de Interne italian a anunțat că va acorda permise de sejur temporar pentru imigranții tunisieni, în baza unui acord preliminar încheiat cu autoritățile de la Tunis.
Decizia italiană privind acordarea permiselor de sejur temporar a provocat tensiuni în interiorul UE, Franța, Germania și Austria anunțând că nu le vor permite acestora accesul pe teritoriul lor.
De la începutul anului, în Italia au ajuns cel puțin 20.000 de tunisieni.