Traian Băsescu, așteptat să se adreseze Parlamentului în 27 iunie, la ora 15.00



Președintele Traian Băsescu este așteptat să adreseze Parlamentului un mesaj în 27 iunie, la ora 15.00, au decis, marți, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților.
Șeful statului le-a adresat, vineri, președinților celor două Camere ale Parlamentului o scrisoare în care precizează că dorește să adreseze Legislativului un mesaj pe teme de politică internă pe 27 iunie.
„În conformitate cu prevederile art. 88 din Constituția României, doresc să adresez Parlamentului un mesaj cu privire la probleme de politică internă. Vă propun ca data prezentării mesajului să fie data de 27 iunie 2011 la o oră pe care să o stabiliți dumneavoastră în funcție de programul celor două Camere ale Parlamentului”, se arată în scrisoarea adresată președinților celor două Camere ale Parlamentului.
Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că va invita partidele politice la dialog pe tema revizuirii Constituției și pe cea a reorganizării administrative a țării, în a treia decadă a lunii iunie.
Traian Băsescu a adresat formațiunilor parlamentare invitația de a participa, pe 21 iunie, la un dialog despre reorganizarea teritorială și revizuirea Constituției, USL fiind invitată de la ora 14.00, iar reprezentanții coaliției de la ora 16.00.
Președintele a transmis joi Curții Constituționale proiectul legii de revizuire a Constituției, pentru verificarea respectării dispozițiilor constituționale privind revizuirea. Proiectul a fost transmis împreună cu avizul Consiliului Legislativ.