Traian Băsescu a promulgat legea de mărire cu 50% a salariilor din educație



Președintele Traian Băsescu a anunțat, vineri, că a promulgat legea de mărire cu 50% a salariilor din educație, de la 1 octombrie. Șeful statului a spus că legea respectă criteriile de constituționalitate și consideră oportună promulgarea acesteia.
Conform lui Băsescu, legea salariilor profesorilor este constituțională, așa cum a stabilit CC.
Al doilea element pe care îl are în vedere președintele este conformitatea legii, și, sub acest aspect, atenția președintelui se îndrepată către respectarea obligațiilor internaționale asumate, iar din acest pucnt de vedere legea salarizării profesorilor se încadrează în obiectivele strategiei Lisabona.
Al treilea aspect pe care președintele îl analizează este oportunitatea promulgării, având ca unică alternativă întoarcerea legii la Parlament
„Am considerat că această lege este oportună pentru că, între toate partidele, s-a semnat un pact pentru educație, la care s-au raliat trei federații sindicale mari”, a declarat șeful statului, subliniind că „performanța fără bani este imposibilă”.