Proaspătul ministru Relu Fenechiu observă ceea ce noi am observat de mai bine de un deceniu: că Taromul ăsta zburător mai mult încurcă lumea prin văzduh, decât o descurcă.
Metehnele obișnuite, ale oricărei companii ținute în cârcă de gârbovitul stat, s-au așezat confortabil pe tron. Rutele internaționale mai importante au fost pierdute, iar pe liniile interne, unde compania are o certă supremație, dictată doar de lipsa de concurență, tarifele sunt de-o nesimțire intolerabilă.
Un exemplu, că tot ne aflăm în Moldova: de la Suceava până la București se circulă cu tarife mai mari de 100 de euro ! Noroc cu deputații și senatorii, clientelă din oficiu, care sunt decontați tot din buzunările nefericitului stat. Asta ca să ne învârtim perfect în jurul cozii, sportul nostru național.
Am aflat cu toții din experiența proprie că, achitând doar un sutar de euroi, companiile low-cost – care tot cu Boeinguri moderne zboară, ba unele îți mai oferă și o cafea și-un sendviș în aer – te reped din capitala României sau de la Bacău până în cea a Belgiei sau a Austriei, și te aduc și înapoi.
Mi-a fost dat să văd la Viena, cu ochii mei, biroul companiei Tarom. Amplasat în centrul orașului, la doar câțiva metri de celebra Operă, cu niște vitrine oribile, unde strălucesc imaginile unor aeronave antice, în care doar împins din spate urci. Dacă banul vine oricum, de ce să te străduiești să amenajezi niște vitrine atrăgătoare ?
În aceste vremuri, când din strângerea șurubului s-a făcut o politică de stat, ce nevoie are compania Tarom de un birou în Viena, ceea ce presupune cheltuieli cu chiria, cu salariul angajaților și cu celelalte adiacente ? Cine își mai cumpără azi bilet de zbor mergând direct la sediul companiei, când rezervările se fac pe net sau, în cel mai rău caz, prin intermedierea agențiilor de turism ?
Cine știe pilele cui sunt angajate la biroul respectiv ? Și mai cu seamă cine știe câte astfel de birouri n-or fi răspândite în alte o mie de orașe ale lumii?
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
