Încă o chestie despre Amsterdam și gata, părăsesc, nu fără regret, subiectul acesta, ca să nu obosesc pe cineva cu impresiile mele de vacanță, pe cale de a se transforma în obsesii.
Ceea ce m-a impresionat în capitala Olandei cel mai tare a fost circulația îndrăcită a bicicletelor. Dar nu atât mișcarea lor continuă, cât mai ales varietatea vârstelor și profesiilor celor ce le întrebuințează ca mijloc de a-și rezolva interesele. Elevii și studenții se deplasează la cursuri pe două roți, femeile tinere în ținute elegante plutesc – ăsta e cuvântul: plutesc, lăsând în urma lor gazele fine de eșapament ale parfumurilor – spre locurile lor de muncă, doamne și domni de vârsta a treia spre a patra cară verdețurile de la piață pe micul portbagaj din spate… Pe scurt, toată lumea ține ghidonul în mâini și dă sistematic la pedale.
În Amsterdam, automobilul e luat de urechi și pus la colțul cu coji de nucă rezervat locului doi, trebuind să-și dezumfle cele patru cauciucuri în fața supremației exercitate de vehiculul cu spițe și sonerie pe ghidon. E dragoste veche între olandezi și biciclete. Ca să deschidem puțin fila cărții de istorie, una dintre primele măsuri antisemite din timpul războiului al doilea mondial a vizat tocmai confiscarea bicicletelor de la populația evreiască…
Bicicleta! Un mijloc elegant de a face din evitarea ambuteiajelor automobilistice un sport! Cum lucește în grația Amsterdamului metalul ca spinarea de păstrăv al bicicletelor! Noaptea, când orașul doarme împăcat, bicicletele se odihnesc în așteptarea stăpânilor, aliniindu-și visele în ordinea perfectă a rastelelor.
La un lucru mă gândeam, admirând sclipirea bicicletelor din Amsterdam. Că tâmpiții ăștia de la noi n-au fost în stare să facă în peste 20 de ani nu numai autostrăzi, dar nici măcar niște piste amărâte pentru biciclete. În România, bicicletele circulă pe trotuare, punând în pericol securitatea pietonilor. Unul dintre prietenii mei a suferit nu știu câte operații la bazin, fiindcă o bicicletă l-a schilodit pe trotuar.





