Cântărețul și compozitorul spaniol Julio Iglesias transmite condoleanțe românilor în urma incendiului din clubul Colectiv, precizând că România a fost întotdeauna în inima sa și, de aceea, este îndurerat de această tragedie, informează Mediafax.”Pentru toți prietenii mei români, inima mea este cu voi, vă sunt alături și vă transmit cele mai profunde condoleanțe pentru victimele și suferința datorată tragediei de săptămâna trecută de la Colectiv. România a fost întotdeauna în inima mea și de aceea simt durere în aceste momente dificile. Julio #colectiv”, spune Julio Iglesias, într-un mesaj publicat duminică, în limba română, pe contul său oficial de Facebook.Bilanțul persoanelor decedate în tragedia din clubul Colectiv a ajuns la 44, după ce duminică au murit alți trei răniți internați în spitale din București, iar alți nouă au decedat sâmbătă, șapte în clinici din Capitală și doi în Olanda, unde au fost transferați.




