30 de oameni și-au pierdut viața, iar aproximativ 200 au fost răniți în urma unui incendiu care a avut loc vineri seară în Clubul Colectiv din București, la evenimentul de lansare a albumului trupei Goodbye to Gravity. Martori aflați în club au declarat că incendiul a fost provocat de artificiile din timpul spectacolului, buretele fonic de pe un stâlp al clădirii aprinzându-se, iar ulterior focul s-a propagat la tavan. Bucăți din plafon, care era capitonat și el cu burete antifonic, s-au desprins și au căzut peste oameni.
Reprezentantul firmei care a făcut antifonarea în Clubul Colectiv a dezvăluit sâmbătă că patronii localului au refuzat să cumpere material ignifug pentru că era ”prea scump”, el susținând că o astfel de lucrare se face în mod normal ”pe baza unui proiect întocmit de pompieri, de arhitect”, care însă nu a existat.
Printre cei 30 de tineri declarați decedați în urma incendiului din Club Colectiv se numără și cei doi chitariști ai trupei Goodbye to Gravity, care își lansa albumul în seara fatidică: Vlad Țelea și Mihai Alexandru. În incendiu și-a pierdut viața și iubita lui Mihai Alexandru, Cătălina Ioniță, cofondator al UrbanEye Film Festival din București.
Ieri la prânz, 140 de răniți în incendiul de vineri seara mai erau internați în spitalele din București, până la 90 fiind în stare gravă.
Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, anunța ieri că o echipă medicală din Israel operează la Spitalul Bagdasar Arseni victime ale incendiului din Club Colectiv, urmând ca apoi, tot în cursul zilei de duminică, să ajungă la Spitalul Universitar de Urgență București.
„Unii pot fi salvați chiar dacă sunt foarte grav. Este posibil să mai avem încă vreo 20 – 30 de decese în următoarea perioadă. Este o cifră orientativă, care nu înseamnă ca așa va fi. Poate să fie mai bine poate să fie mai rău”, a declarat doctorul Raed Arafat, secretar de stat în MAI.
Potrivit acestuia, victimele au inhalat inclusiv cianuri.
Conform concluziilor provizorii ale autopsiilor făcute asupra cadavrelor persoanelor care și-au pierdut viața în incendiul produs, vineri noapte, în clubul bucureștean Colectiv, principala cauză a decesului ar fi intoxicația cu fum, monoxid de carbon și gaze toxice.Toate autopsiile s-au încheiat ieri seară, la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, iar concluziile provizorii au fost transmise anchetatorilor.
Ancheta în cazul incendiului de vineri seară, din clubul bucureștean Colectiv, a fost preluată de Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Procurorul general Tiberiu Nițu a declarat, sâmbătă, că ancheta este pentru omor calificat, pentru care „pedeapsa este foarte mare”. Procurorii au ridicat, sâmbătă, probe pentru a determina împrejurările în care s-a produs incendiul de la Colectiv, au examinat și identificat trupurile neînsuflețite ale victimelor și au verificat care sunt victimele spitalizate, stabilind care pot fi audiate, arată un comunicat al Parchetului. Președintele Iohannis, care s-a întâlnit, sâmbătă, cu procurorul general Tiberiu Nițu, cu vicepremierul Oprea și cu secretarul de stat Read Arafat, spune că a cerut ca ancheta în cazul tragediei din Club Colectiv ”să se desfășoare cu maximă eficiență, fermitate și celeritate în aplicarea legii”.
Președintele a mai spus că tragedia s-a produs pentru că ”au fost ignorate norme simple”: ”Am vrut să văd locul. Este un spațiu total impropriu, am discutat cu cei de față. Este de neimaginat că în acest spațiu au putut să fie atâția oameni la un concert și să se întâmple totul într-un timp atât de scurt. Tragedia s-a întâmplat pentru că au fost ignorate norme simple”.
Guvernul a adoptat sâmbătă hotărârea care prevede că zilele de 31 octombrie, 1 și 2 noiembrie sunt zile de doliu național pe teritoriul României.