Circulația rutieră din municipiul Suceava va fi afectată astăzi în două zone intens circulate, de lucrările de turnare a stratului final de asfalt.
Astfel, traficul auto va fi închis pe două benzi în sensul giratoriu din centrul Sucevei, care va fi asfaltat în cadrul proiectului de modernizare a zonei centrale și amenajare a primelor parcări subterane.
La comandamentul de ieri dimineață, primarul Sucevei, Ion Lungu, a solicitat firmelor care se ocupă de modernizarea axului principal să se sincronizeze cu lucrările de asfaltare din sensul giratoriu, astfel încât cele două straturi de asfalt să se îmbine cât mai bine, să fie făcută o treabă de calitate.
În paralel, blocaje de circulație vor apărea pe Calea Unirii, unde turnarea unui nou strat de asfalt pe porțiunea cuprinsă între Centru și intersecția cu strada Traian Vuia ocupă cel puțin o bandă de circulație.
În cadrul lucrărilor de modernizare a zonei centrale, săptămâna aceasta au fost făcute lucrări de asfaltare pe strada Ciprian Porumbescu, Vasile Bumbac și Nicolae Bălcescu.