În ciuda crizei

Traficul pe Aeroportul Suceava, aproape dublu față de trimestrul I al anului trecut

Vicepreședintele Consiliului Județean Vasile Ilie
Vicepreședintele Consiliului Județean Vasile Ilie

Activitatea aeroportului “Ștefan cel Mare” Suceava este pe o curbă ascendentă, în ciuda crizei economice. Potrivit unei situații prezentate de vicepreședintele Consiliului Județean Vasile Ilie, față de aceeași perioadă a anului trecut numărul de pasageri care au trecut prin aerogară aproape s-a dublat, de la 4.412 în primul trimestru din 2009, la 7.017 în perioada ianuarie-martie a.c. Numai în martie, au călătorit cu avionul la și de la Suceava 2.895 de pasageri. Ca mișcări de aeronave, între 1 ianuarie-31 martie 2009 s-au înregistrat 269, iar în acest an 451.
Aceste creșteri s-au reflectat și în nivelul veniturilor, care în perioada de referință au ajuns de la 313.229 de lei la 600.145 de lei. “Ponderea realizării veniturilor pe trimestrul I din 2010, față de planificarea conform bugetului de venituri și cheltuieli pe total an, este de 63,17 la sută”, a precizat vicepreședintele Ilie.
Din punct de vedere administrativ, aeroportul a realizat, printre altele, proiecte de amenajare a unei săli de informare aeronautică, o sală de odihnă pentru echipaje și a spațiilor pentru vamă. A reușit să finalizeze lucrările la gardul perimetral și a luat în administrare terenul cumpărat de Consiliul Județean în scopul modernizării pistei și balizajului. Și, unul dintre cele mai importante lucruri, “a deservit fără reproș aeronavele și pasagerii procesați în aeroport”, conform vicepreședintelui Consiliului Județean.
Toate acestea, împreună cu potențialul de dezvoltare turistică și economică a zonei mențin aerogara din Suceava în interesul investitorilor, atât pentru traficul de călători, cât și pentru cel de marfă.

Recomandări

Companiile aeriene care operează pe Aeroportul Suceava vor avea zboruri către 12 destinații din Europa și București pe perioada orarului de vară

Vicepreședintele PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu

Vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu
Vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu

Haos printre călătorii de pe Aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe pista de aterizare

Haos printre călătorii de pe aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe  pista de aterizare
Haos printre călătorii de pe aeroportul Suceava după ce mai multe zboruri au fost anulate sau relocate din cauza gheții de pe pista de aterizare

Șoldan anunță lansarea licitației pentru noul terminal de 10.000 de metri pătrați al Aeroportului Suceava